Cu câtva timp în urma am fost în Cetatea Eternă de Paști. Doream să particip la Slujbele din Săptămâna Mare, așa că am optat pentru un cartier bun din Roma: parohia Santa Maria Maggiore.

Cum memoria selectează peste ani numai ce vrea ea, o să vă împărtășesc amintirea câtorva momente sau „priveliști”: prima este plafonul aurit al Bazilicii, care captează cu frumusețea și bogăția lui, spiritul.

De neuitat sunt și muzica și lumina din biserică: erau sublime. Pe mine, ce m-a atins mai mult a fost atmosfera de comuniune dintre credincioși: deși bazilica este nu numai elegantă dar și imensă, toată această adunare de oameni bine rânduita era un singur trup și suflet.

Pe Mohamed l’a impresionat, la sfârșitul ceremoniei, procesiunea credincioșilor cu ostensoriul,spre Capela Sixtină a Bisericii.

Apoi ne-am interesat la ce oră va fi slujba de a doua zi, de Vinerea Mare. Am aflat că la Bazilica noastră nu se ținea niciun oficiu căci toată Roma se aduna la Colosseum pentru Via Crucis (Calea Crucii), la ora 8 seara.

Eu și Mohamed avem un defect major: suntem tot timpul în întârziere! Și în Vinerea Mare la Roma ne-am trezit singuri pe calea spre Colosseum căci toată creștinătatea era demult adunată acolo și așteptau așa de liniștiți începerea ceremoniilor că nici nu-i simțeam…

Eram apropiere de Colosseum când doi polițiști s-au apropiat de noi și ne-au rugat să ne dăm puțin la o parte: trece Papa. Cum ne vorbea în italiană, am crezut că nu înțelegem bine! Dar s-a apropiat de noi o mașină, ne-am dat ușor la o parte, și Papa ne-a „zâmbit dulce”, ne-a dat binecuvântare, și a trecut. Într-adevăr zâmbetul lui avea o dulceață pe care mi-a fost greu să o găsesc prin fotografiile de pe internet. Poza pe care am pus-o la începutul articolului exprimă parcă o oarecare osteneală, dar zâmbetul Papei din noaptea aceea a fost plin de viață!

Dar asta numai la ducere…

Am reperat și noi mulțimea de oameni, am încercat să ne alăturăm lor, dar eu nu am rezistat: în tot timpul ceremoniei nu am putut să mă gândesc decât la durerile mele de picioare. Printre aceste dureri disperate simțeam sfințenia momentului pe care îl trăiam cu toții: liniștea, reculegerea și comuniunea acestei mări de oameni mă ducea cu spiritul la Trupul lui Cristos…

Totuși, ajungând noi ultimii, ne aflam la periferia acestei mulțimi: deci mai puteam să ies din când în când și să mă mai odihnesc pe pietrele milenare care se găseau în jurul Colosseum-ului. Pe la a 12-cea Stațiune a Căii Crucii, m-am descurajat complet și am plecat agale, singuratici, spre Metrou.

Se aproprie o mașină: Papa Francisc, cenușiu la față de epuizare și tristețe, trece pe lângă noi…

În noaptea Învierii am fost în „parohia mea”, Bazilica Santa Maria Maggiore. Nu-mi amintesc nimic din cele trăite acolo, doar, mă revăd mergând singură, în plină noapte, pe străzile Romei…

In duminica de Paști m-am speriat imediat uitându-mă la televizor, văzând puhoiul de lume care invada Piața Sfântul Petru și împrejurimile. Exclus să mă duc!

Sună telefonul: o familie de prieteni de la Paris (și mama și fiica îmi erau eleve la pian) tocmai vizitau Roma în același timp cu noi: ne-au dat un rendez-vous în Piața Navona. Ne-am bucurat – ca și cum nu ne văzusem demult – am luat masa împreună, ne-am plimbat…dar eu mă simțeam frustrată: să fiu la Roma și să nici nu mă duc la Bazilică Sfântul Petru…?

Cei patru, familia de prieteni (evrei de religie) și Mohamed, au luat cu curaj problema în mână: m-au condus la Bazilică și, deși coada turiștilor pentru vizită îmi părea infinită, nu știu prin ce miracol m-au introdus în prima linie.

Și cum miracolele vin în package, peste puțin timp am participat la Liturghia de seara în absida bazilicii, unde se afla Catedra Sfântului Petru.

Revin în actualitate, 3 aprilie 2021: cu câtă emoție am participat la Slujba din noaptea Învierii de la Vatican! Din cauza restricțiilor sanitare, numărul participanților a fost restrâns la Curia Romană și la cei ce trebăluiesc la Vatican dar prin transmiterea in live la televiziune, comuniunea a fost adâncă.

Azi și ieri