Zâmbetul Papei

Papa Francisc în Vinerea Sfântă

Cu câtva timp în urma am fost în Cetatea Eternă de Paști. Voiam să particip la Slujbele din Săptămâna Mare, așa că am optat pentru un cartier bun din Roma: parohia Santa Maria Maggiore.

Cum memoria selectează peste ani numai ce vrea ea, o să vă împărtășesc amintirea câtorva momente sau „priveliști”: prima este plafonul aurit al Bazilicii, care captează cu frumusețea și bogăția lui, spiritul.

In seara de Joia Mare, toată biserica era plină de creștini!

De neuitat sunt și muzica și lumina din Biserică: erau sublime. Pe mine, ce m-a atins mai mult a fost atmosfera de comuniune dintre credincioși: deși biserica este nu numai elegantă dar și imensă, toată această adunare de oameni bine rânduita era un singur trup și suflet.

Pe Mohamed l’a impresionat, la sfârșitul ceremoniei, procesiunea credincioșilor cu ostensoriul ,spre Capela Sixtină a Bisericii.

Apoi ne-am interesat la ce oră va fi slujba de a doua zi, de Vinerea Mare. Am aflat că la Bazilica noastră nu se ținea niciun oficiu căci toată Roma se aduna la Colosseum pentru Via Crucis (Calea Crucii) la ora 8 seara.

Eu și Mohamed avem un defect major: suntem tot timpul în întârziere ! Si în Vinerea Mare la Roma ne-am trezit singuri pe calea spre Colosseum căci toată creștinătatea era demult adunată acolo și așteptau așa de liniștiți începerea ceremoniilor că nici nu-i simțeam…

Eram aproape ajunși acolo când doi polițiști s-au apropiat de noi și ne-au rugat să ne dăm puțin la o parte: trece Papa. Cum ne vorbea în italiană, am crezut că nu înțelegem bine! Dar s-a apropiat de noi o mașină, ne-am dat ușor la o parte, și Papa ne-a „zâmbit dulce” ne-a dat binecuvântare, și a trecut. Într-adevăr zâmbetul lui avea o dulceață pe care mi-a fost greu să o găsesc prin fotografiile de pe internet. Poza pe care am pus-o la începutul articolului exprimă parcă o oarecare osteneală, dar zâmbetul Papei din noaptea aceea a fost plin de viață!

Dar asta numai la ducere…

Am reperat și noi mulțimea de oameni, am încercat să ne alăturăm lor, dar eu nu am rezistat: în tot timpul ceremoniei nu am putut să mă gândesc decât la durerile mele de picioare. Printre aceste dureri disperate simțeam sfințenia momentului pe care îl trăiam cu toții: liniștea, reculegerea și comuniunea acestei mări de oameni mă ducea cu spiritul la Trupul lui Cristos…

Totuși, ajungând noi ultimii, ne aflam la periferia acestei mulțimi: deci mai puteam să ies din când în când și să mă mai odihnesc pe pietrele milenare care se găseau în jurul Colisseum-ului. Pe la a 12-cea Stațiune a Căii Crucii, m-am descurajat complet și am plecat agale spre Metrou.

Din nou pe drum eram singuri. O mașină se aproprie: Papa Francisc, cenușiu la față de epuizare și tristețe, trece pe lângă noi…

Azi și ieri

octaviazaharia Vezi tot →

Privesc viata ! Unde ne duce ? Spre cei dragi!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: