Aseară am trăit momente cutremurătoare. Muzica lui Verdi din Messa da Requiem este zguduitoare. Cascadele de sunete ale corzilor, țipetele alămurilor (trompete, tromboane, tube), vocile disperate ale cântăreților vin spre noi cu forta apocalipsului.

Dies irae, dies illa, solvet saeclum in favilla…Quantus tremor est futura, quando judex este venturas, cunta stricte discursurus! (Zi de mănie! Ziua aceea va reduce lumea în cenușă…Ce teroare va fi, când judecătorul va veni să judece pe toți, după cum a spus).

Tuba mirum spargens sonum per sepulcra regionum, coget omnes ante thronum. Mors stupebit et Natura, cum resurget creatura, judicanti responsura. (Trompeta, răspândind sunetele puternice printre morminte, va aduna toți oamenii în fața tronului. Moartea și Natura se vor umple de stupoare când va învia creatura pentru a apărea în fața judecătorului).

Liber scriptus proferetur, in quo totum continetur, unde Mundus judicetur. Judex ergo cum sedebit, quidquid latet apparebit, nihil inultum remanebit. (Cartea în care totul este înregistrat va fi deschisa, pentru ca Lumea să fie judecată: când judecătorul va urca pe tron, tot ce este ascuns va apărea, nimic nu va rămâne nepedepsit).

Muzica Recviemului lui Verdi, – plină de profunzime și de patos – , efectivul orchestral și coral foarte bogat, cei patru soliști, ne introduc într-o dramaturgie sonoră și spirituală bulversantă.

Violența nu domină tot timpul. Deja de la început, de la Introit, suntem în reculegere și rugăciune: Requiem aeternam… Atmosfera, sobră la Offertorium, devine mai senină la Sanctus. Libera me de la sfărștitul operei este de o finețe și fragilitate negrăită.

Messa da Requiem de Verdi este pentru mine capodopera muzicală prin excelență.

Acest sentiment de profundă emoție spirituală a fost creat si de interpretarea puternică și rafinată a Corului Monteverdi, a celor 4 soliști și a Orchestrei Revoluționare și romantice, – fondată și condusă de Sir John Eliot Gardiner. Ce poate fi mai natural pentru acești muzicieni romantici decât să interpreteze muzica lui Verdi, romantic desăvârșit și „simbol” al revoluției italiene!

Ceea ce nu am evocat încă este locul unde am ascultat aseară concertul: în Bazilica Saint Denis (Ile-de-France).

Nu numai spațiul în care a fost interpretat Requiem-ul era absolut sublim, – cu armonii arhitecturale care mă consolau în timpul tumultului muzical al lui Verdi – , dar ne aflam și în compania multor regi și regine din toată istoria Franței, care ne înconjurau cu liniștea lor: Requiem aeternam…

După legendă, încă în secolul al 3-lea a fost ridicat primul monument funerar, cel al Sfântului Denis, – un misionar ucis de către romani.

Iar pentru regii francilor, pentru dinastia carolingiană, dinastia capețienilor și în toate epocile istorice până în secolul XIX, Bazilica a fost “loc de veci” pentru curtea regală.

Bazilicaa Saint Denis este o necropolă de o excepțională importanță, cu nenumărate sculpturi funerare care ne vin din secolul al XII-lea și până în secolul XVI. Legendarul rege al francilor, Dagobert (605-638) – din dinastia merovingiană- ar fi fost îngropat aici. Mai tărziu Francisc I, Catherina de Medicis, și alte multe personaje istorice „odihnesc aici în pace” .

Chiar Napoleon Bonaparte dorea sa fie înmormântat aici: de aceea a susținut lucrările de restaurare a bisericii.

Nu știu dacă există în Regiunea Pariziană – și poate chiar în toată Franța -, un așezământ atât de dens în istorie, martor al vieții poporului de pe aceste tărâmuri prin veacuri, ca Bazilica Saint Denis!

Ca și istoria, de o bogăție neprețuită, – și care sălășluiește în toate colțurile catedralei – arhitectura oglindește de asemenea, cu mărturii excepționale, epocile istorice : stilul romanic, stilul gotic timpuriu, gotic flamboaiant etc.

Toate aceste bogății istorice și artistice – arhitectura, vitraliile, sculpturile – cer nu numai să fie vizitate de un turist grăbit, dar studiate cu atenție și dragoste.

Pentru mine – și cu siguranță pentru toți cei prezenți în această seară, adânciți în armonia arhitecturală desăvârșită a Catedralei Saint Denis – , muzica lui Verdi suna cu profunzimea eternității: „libera me…”

Azi și ieri