Ave Maria

Zilele acestea am primit prin Messenger imaginea unei statui a Mariei cu Pruncul în brațe.

Am văzut în viața mea sute de icoane, de statui, de imagini ale Maicii Domnului – ce-i drept, unele mai reușite, altele chiar ciudate -, doar că de data aceasta mi-am surprins un gând: ce legătură are această imagine cu mama lui Isus?

Din cele mai vechi timpuri ale creștinismului, pietatea populară i-a conferit titlul și imaginea unei regine: coroane grele și veșminte fastuoase o încărcau cu o măreție „absolută”. Ce putea fi mai vrednic de glorie pentru Regina Caeli? În acele timpuri, în imaginarul credincioșilor, nimeni nu putea fi mai înalt, mai demn de laudă, învestit de divinitate cu toate prerogativele ca să conducă poporul la victorie, la prosperitate, ocrotindu-l (și dominându-l), precum un rege!

În epocile mai recente, Maria a luat înfățișarea de prințesă, mai suavă și mai delicată, sau cea de zână blondă cu ochi albaștri, înveșmântată în mantii albe, încoronată cu stele sau cu flori. În cultul Bisericii Orientale, imaginea Mariei este poleită cu aur, sau este deseori ferecată cu metale prețioase.

Notre-Dame du Mont Carmel

Doar că aceste imagini, chiar dacă sunt „încărcate” cu dragostea credincioșilor, chiar dacă încântă ochii turiștilor ca frumuseți ale geniului artistic din veacuri, eu cred că pot să reprezinte o „piedică” în credința celor de astăzi.

„Personajul” Mariei, așa cum ni-l transmit Scripturile, este îndepărtat, este chiar ascuns de această revărsare de accesorii regale:

-În ziua de astăzi, oamenii apreciază, cât de cât, o fidelitate față de istorie. Precizia nu este ușoară când povestirile și eroii lor se situează în timpuri îndepărtate, însă avem multe elemente care ne-ar vorbi despre epocă, despre originea etnică a personajelor, despre veșmintele oamenilor, obiceiuri, credință, limbă etc. (Nu ne-ar trece prin cap să-i împrumutăm lui Spartacus, celebrul gladiator al antichității, chipul și vestimentația lui Frederic Chopin, celebrul pianist al saloanelor europene…)

-Dacă, în epocile trecute, regii și împărații impresionau publicul credincioșilor, dacă, în copilăria mea încă, prințesele, zânele, personajele misterioase și fantomatice impresionau copiii, generația tânără este complet dezinteresată de astfel de imagini, căci are cu totul alte repere: starurile de cinema sau sportivii, personajele preferate de pe tablete și computere etc…

-Chiar mesajele și numeroasele „apariții” ale Maicii Domnului în decursul timpului – care, deși nu obligă în nici un fel credința, sunt primite cu multă evlavie și entuziasm de mulți credincioși-, mie îmi par că uneori falsifică imaginea Mariei pe care o cunoaștem din Scripturi.

Citind într-una din seri o mulțime de astfel de mesaje, încercam să mi-o închipui pe Maria adresându-se cu aceleași cuvinte și în aceeași postură – în timpul vieții sale – prietenelor ei, familiei ei, sau vecinilor…Nu funcționa!

Înainte de a mă plimba cu voi prin viața Mariei, fără nici o pretenție de exegeză sau de studiu teologic,-doar cu câte o privire nouă-, am să citez, cu inima strânsă, câteva mesaje primite prin viziuni miraculoase de unul sau altul dintre „vizionari”, mai ales cele din epoca modernă, când au abundat (secolele 19-20). Deși aceste mesaje nu ar fi în contradicție cu tradiția Bisericii catolice sau ortodoxe (mai ales că am citat pasaje din Aparițiile Fecioarei Maria care au fost „omologate”), totuși, pentru mine, sunt stereotipe, lipsite de naturalețe, de simplitate, de modestia cu care eram obișnuită să o gândesc pe Mama lui Isus.

 „Să știi și să fii sigur, fiul meu, tu, cel mai mic dintre toți, că eu sunt Desăvârșita și Pururea Fecioara Maria, Mama adevăratului Dumnezeu, a celui prin care totul are viață…”(Notre-Dame de Guadalupe – Mexic, 1531)

”Eu plâng pentru păcătoși. Vezi când plouă? Păcătoșii sunt mai numeroși ca stropii de ploaie… Fiul meu are mâinile și picioarele străpunse de cuie, cele Cinci Răni deschise. Dacă credincioșii nu se convertesc, fiul meu va trimite sfârșitul lumii. („Maica îndurerată”- Lichen 1853)

„Pocăință, pocăință, pocăință! Rugați-vă la Dumnezeu pentru păcătoși! Mergeți și sărutați pământul în semn de pocăință pentru păcătoși!” (Lourdes – Franța, 24 februarie 1858).

„Eu sunt Regina Cerului, care se roagă pentru convertirea păcătoșilor…dacă nu se convertesc și nu fac pocăință, Fiul meu va fi obligat să-i pedepsească”. (Wisconsin – SUA – 1859)

„Fiica mea, eu am coborât din cer la voi cu mâinile încărcate de haruri, ca să-i chem pe toți copiii mei să se convertească; eu vă ofer sămânța gloriei ca Maria – Aducătoare de Pace pentru toate popoarele și toate națiunile, căci vin sa vă reconciliez pe toți!…Eu vă voi păstra în inima mea, astăzi și pentru totdeauna!” Betania-Venezuela,1976)

Mă întreb: Maria „și-a schimbat într-atâta caracterul” de când este în cer, că a devenit de nerecunoscut? Ea, care în credința mea era veselă, modestă, sociabilă – cum ne-o putem închipui din povestirile biblice -, apare acum doar în postura de Regina lumii, Femeia și Mama absolută, cu prerogative apropiate de divinitate.

Ea, Fiul ei – și noi, păcătoșii!

Astfel că, acum, vreau să mă gândesc la Maria așa cum mi-o pot închipui din modestele povestiri rămase despre ea în Scripturi, dezbrăcându-o de toate gloriile cu care a îmbrăcat-o imaginația credincioșilor prin veacuri și milenii. Doresc să o privesc ca pe o ființă umană, „una dintre noi”…

Sfântul Luca

Povestea Mariei o aflăm din Noul Testament, mai ales de la Sfântul Luca, autorul celei de-a treia Evanghelii și al Faptelor Apostolilor.

Luca nu a fost martor ocular al nici unuia din evenimentele vieții lui Isus, al predicilor lui, al minunilor, răstignirii sau învierii.

Om cultivat – prin tradiție, medic de origine siriană -, culege mărturii. Se convertește la creștinism și, ca un „detectiv” antic sau, mai nobil spus, ca un cercetător încălzit de credință, pleacă în căutarea Celui pe care îl adora deja, a ucenicilor, a sfintelor femei care L-au urmat, a poporului creștin care începea să devină Biserică.

„Ucenic” de a doua sau a treia generație, i-a cunoscut pe Petru, pe Iacob, pe Marcu și l-a însoțit pe sfântul Pavel în multe misiuni apostolice. Scrierile lui (Evanghelia și Faptele Apostolilor) ne povestesc într-o limbă simplă și maiestuoasă evenimentele petrecute în acele timpuri…

Maria

Avea vârsta adolescentelor din ziua de azi, doar că fetele de 12-13 ani din vremea aceea erau pregătite pentru căsătorie și pentru a fi mame. Când îngerul îi aduce Vestea cea Bună: „Bucură-te, Marie, cea plină de har, Domnul este cu tine”, Maria se simte bulversată, dar nu-și pierde cumpătul, ci, în spirit liber și realist, întreabă: „Cum va fi aceasta, căci eu nu cunosc bărbat?”! Cu ființa inundată de o bucurie nețărmurită, primește plinătatea de har cu aceeași libertate: „Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău.”

Este tot ce scrie Luca despre acest eveniment. Generații întregi de credincioși, în toate veacurile istoriei creștine, împărtășesc cu Maria această bucurie: Ave, Maria, Ave, Maria…

Oare unii dintre noi ne gândim la îngrijorarea, la zbuciumul Mariei, care, cu realismul ei, înțelegea în ce situație „de neînțeles” se găsește? În acele timpuri nu existau mame celibatare! Fetele care purtau un prunc înaintea căsătoriei, dacă nu erau chiar omorâte cu pietre, erau oricum abandonate de familie și de societate, pradă infamiei…

Încrederea fără nici o umbră a Mariei în Darul lui Dumnezeu excludea oare îngrijorarea cea mai reală pentru starea de fragilitate extremă în care se găsea? Gândindu-mă la realitatea și profunzimea sentimentelor lui Isus în timpul agoniei din Gradina Ghetsemani, sau în timpul Patimilor și a Morții pe Cruce, El a cărui încredere în Dumnezeu era absolută, mă gândesc și la Maria, care avea încredere fără margini în Dumnezeu, dar trăia cu aceeași autenticitate, suferința de tânără mamă, fără ocrotitor.

Maria a avut un ”noroc” extraordinar că logodnicul ei, Iosif,- el însuși întărit în credință de înger-a luat-o sub ocrotire: pe ea și pe prunc.

„Magnificat anima mea Dominum”

A rămas celebră una din vizitele făcute de Maria în timpul sarcinii: vizita la verișoara ei Elisabeta. Soțul acesteia, preotul Zaharia, și ea așteptau venirea pe lume a primului lor copil, pe cel ce va fi un mare sfânt și profet: sfântul Ioan Botezătorul. A fost o întâlnire plină de bucurie împărtășită! Elisabeta o binecuvântează cu toată iubirea și admirația pe Maria: „Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău”. Pruncii, în sânul lor, săltau de bucurie!

Maria ne-a dăruit cu această ocazie un imn entuziast, de o frumusețe spirituală unică: „Mărește sufletul meu pe Domnul…” Putem auzi în acest cânt programul spiritual al Mariei dăruit generațiilor viitoare… I-a inspirat pe rugătorii dintotdeauna, pe artiști și pe muzicieni (putem asculta cu spirit împăciuit „Magnificat” de Palestrina, de Monteverdi, de Vivaldi, de Bach).

Nașterea pruncului Isus

Erau pe drum. Luca ne spune în povestirea lui că Iosif și Maria se duceau la Betleem în Iudeea, orașul de origine al familiei, în cadrul unui recensământ. (Aceste deplasări de populație pe motive administrative, sub guvernatorul Quirinius al Siriei, nu par a fi confirmate de cercetătorii moderni). Mariei, însărcinată, i-a venit chiar atunci ora să nască. Au găsit adăpost într-un grajd: Evanghelia lui Luca ne povestește despre păstorii care au venit să se închine pruncului, despre corul de îngeri care cântau „Gloria” Pruncului Isus, despre animalele care încălzeau ieslea, despre Maria și Iosif plini de iubire pentru noul născut. Povestitorul încheie acest episod minunat scriind: „Maria păstra toate acestea și le medita în inima ei”. (Lc 2:19)

Noi însă, în epoca noastră, putem privi aceste momente cu inima strânsă: ne putem închipui că, în aceste condiții precare, fără igienă și fără ajutor, viața mamei și a copilului erau în pericol!

(Zilele acestea vorbeam cu o verișoară la telefon, care îmi spunea că, pentru ea, orice naștere este un traumatism. Din experiența ei, la naștere a avut dureri așa de mari, era așa de șocată că, numai după ce și-a adunat puțin câte puțin gândurile ca să-și dea seama ce se întâmplă cu ea, a primit băiețașul și l-a iubit).

Nu toate nașterile sunt așa de crunte, rareori sunt chiar ușoare, dar de foarte multe ori mama și copilul sunt în primejdie: viață sau moarte! Multiplele cauze ale riscurilor legate de sarcină, naștere sau lăuzie, le putem găsi în tratatele de medicină și, de aici, foarte atenta supraveghere și acompaniere a femeii însărcinate în zilele noastre. Dar să nu uităm că acum 100 de ani, și cu atât mai mult în veacurile istoriei umane, prima cauză de mortalitate a femeilor era nașterea.

Revenind la situația Mariei: tânără, pe drum, într-o situație foarte precară, naște fără nici o igienă…

În tinerețe, am citi un Tratat de dogmatică scris de un mare teolog român de la începutul secolului XX. Într-o secțiune întreagă din carte era „tratat” momentului nașterii lui Isus și un mare capitol era consacrat argumentării teologice cum că Maria nu numai că nu a suferit la naștere, ca nouă Evă a omenirii, dar că nici himenul nu i s-a rupt, rămânând astfel fecioară.

Mi-am zis: cu ce își ocupă mintea acest venerabil celibatar! Argumentele sale teologice, demne de un mare scolastic, mi-au stârnit în minte o exclamație: ce elucubrații!

Trebuie să recunoaștem că nu știm cum „s-a desfășurat în detaliu” nașterea lui Isus: Mama și copilul au trăit, spre bucuria noastră…

„Madona cu Pruncul” (Pictură pe lemn de Cliaire Magnin)

Sfânta familie

Cunoaștem din Evanghelii trei episoade din viața Sfintei Familii: unul la 8 zile după nașterea pruncului Isus, exilul în Egipt și, mult mai târziu, peste 12 ani, pelerinajului anual de Paște.

-Întâiul episod este cunoscut sub numele de „Prezentarea la Templu”: după tradiție, primul născut dintre băieți este oferit lui Dumnezeu. Bătrânul Simeon și profetesa Ana recunosc în prunc pe Cel așteptat, pe Mesia. Cântul lui Simeon este de o profunzime spirituală rară (Lc 2,25-39) „Tatăl și mama copilului se mirau de ceea ce se spunea despre el”(Luca 2,33). (Versetul acesta, care întrerupe relatarea elanului lui Simeon, ne arată că Maria și Iosif descoperă și ei, cu timpul, „identitatea” fiului lor…).

-La puțin timp după naștere, regele Irod al Iudeii ordonă omorârea tuturor copiilor până la 2 ani de la Betleem, ca nu cumva printre ei să se afle, după cum anunțau profeții ciudate, viitorul „rege ai evreilor”. Aflând pericolul, Iosif își ia familia și se refugiază în Egipt.

Nicolas Poussin (1657-1658)- „Fuga în Egipt” (Muzeul de Artă din                                Lyon)

Tabloul lui Nicolas Poussin exprimă cu mult dramatism urgența fugarilor: Maria și Iosif privesc cu spaimă în urmă, spre pericolul iminent care îi alungă spre alte tărâmuri…(Dar aș fi putut să pun aici și poze sau filmele din zilele noastre cu figurile îngrijorate ale milioanelor de oameni și de familii care își părăsesc țara și pleacă în pribegie alungați de bombe, de calamități naturale, de prigoniri de tot felul sau de sărăcie).

La moartea lui Irod se întorc din exil, stabilindu-se, din prudență, în Galileea, la Nazaret(Mt 2:13-19).

-Al treilea episod se petrece când Isus era deja un adolescent de 12 ani, în timpul unui pelerinaj tradițional de Paște, la Ierusalim. După terminarea sărbătorilor, Maria și Iosif pornesc spre casă cu ceilalți prieteni și vecini.

„Luați cu vorba”, și crezând că băiatul îi urmează pe undeva – cu prietenii lui-, nu-și dau seama decât după o zi că el nu mai este în grupul lor. Îl caută timp de trei zile, se întorc la Ierusalim și-l găsesc la templu: toată lumea îl asculta, admirându-l pentru inteligența lui.

Părinții, cu toate că s-au uimit de scena pe care o vedeau – Isus, copilul lor, în dialog cu învățătorii legii -, l-au admonestat, zicând: „De ce ne-ai făcut asta? Vezi bine că tatăl tău și cu mine am suferit căutându-te!” Isus le răspunde: „De ce mă căutați? nu știți că trebuie să fiu cu Tatăl meu?” Din nou, părinții lui Isus „nu înțelegeau ce le vorbea”…(Lc 2:41-50)

Nunta din Cana Galileii

Timp de vreo 18 ani Evangheliile nu ne mai spun nimic despre viața lui Isus. Reapare în povestire când era deja un adult de vreo 30 de ani, la o nuntă. Maria era și ea printre nuntași. (Presupunem că era deja văduvă, căci Iosif nu mai este pomenit în nici o ocazie).

Deși nu ne este povestit decât un episod din timpul nunții, totuși fiecare din noi poate completa povestea cu ceea ce se petrece totdeauna la nunți: veselie mare, muzică, chiuituri, dans, mâncare bună și băutură. Că Isus și Maria au participat din toată inima la nuntă, fiecare în grupul lor de prieteni și de rude, nu este nici o îndoială. Mai mult, Maria, care probabil era apropiată de familia mirilor, grijulie, observă că vinul s-a terminat. Dornică cu tot sufletul să le ajute pe gazde în acest impas, nu găsește altă soluție decât să se plângă la fiul ei.

Isus nu se arată prea amabil la început, dar cedează la rugămintea Mariei și transformă apa în vin…

Mama lui Isus, prezentă în viața lui, până la sfârșit

Toate scrierile evanghelice ne relatează faptele și învățătura lui Isus în ultimii ani de viață, așa numita „viață publică”: înconjurat de mulțimi care-i ascultă Cuvântul, devotat prietenilor, în tovărășia ucenicilor, propovăduiește Evanghelia. Căci toată ființa și învățătura lui mărturisesc fidelitate față de Legea iudaică – moștenită din moși-strămoși -, dar eliberându-o printr-o noutate de spirit nemaiîntâlnită.

Înțelegeți că această frază de început de capitol nu are rolul să ne introducă în plenitudinea de subiecte legate de învățătura sau viața lui Isus, este doar un cadru ca să ne putem gândi: ce făcea Maria în acest timp?

Evangheliile nu ne povestesc multe: ea apare în scrieri o singură dată în timpul predicilor și în ceasurile grele de la sfârșit – în timpul patimilor. Maria a fost, fără îndoială, întotdeauna prezentă în viața și „activitatea” lui Isus – și l-a susținut cu dragostea ei și cu rugăciunea – și asta cu atât mai mult când el s-a „lansat” în viața publică.

(Cu discreție, cred că era prezentă chiar împreună cu cei ce-i ascultau cuvântul. Alteori, presupun, îl primea pe fiul ei în casă, înconjurat de prietenii lui, de ucenici de-ai lui). În Evanghelia lui Marcu ne este relatată una din vizitele familiei în timpul predicilor: „Și au venit mama lui și frații lui și, stând afară, au trimis la el ca să-l cheme…Și i-au zis unii: Iată că mama ta și frații tăi și surorile tale sunt afară. Te caută.”(Mc 3:31-55)

Isus, pentru a sublinia importanța și universalitatea mesajului pe care îl purta, răspunde: „Cine este mama și frații mei?…Oricine va face voia lui Dumnezeu este fratele meu, este sora mea și mama mea”(Mc 3:55).

Deși numai Sfântul Ioan menționează prezența Mariei sub cruce în momentul răstignirii, putem să fim siguri că ea l-a urmărit cu inima însângerată în tot timpul patimilor. Profeția lui Simeon, din ziua prezentării la Templul din Ierusalim, „prin sufletul tău va trece sabie”(Luca 2:35), a devenit realitate violentă în sufletul Mariei. Nu poate exista o durere mai puternică pentru o mamă decât pierderea unui copil. Maria chiar a asistat la batjocorirea și chinurile lui Isus pe Calea Crucii, a fost prezentă la ora răstignirii și morții fiului ei.

Plânsetele și suferințele Mariei au rămas pentru totdeauna în memoria creștinilor din veacuri. Mulți sfinți, dar și foarte mulți artiști ne-au amintit prin operele lor „nemuritoare” această durere a Mariei. Dau ca exemplu numai două dintre cele mai cunoscute și iubite opere: „Pietà” de Michelangelo și „Lacrimosa” din Requiem-ul de Mozart.

Evenimentul cel mai „puternic” al credinței creștine este însă că Isus a înviat din morți. Nu cred că ne putem imagina bucuria fără margini a Mariei știind că fiul ei a înviat. – Nici o mamă care și-a pierdut copilul nu a avut parte de o asemenea „șansă”-.

Foarte probabil că l-a și văzut pe Isus, că s-au întâlnit după înviere…

Maria a participat la entuziasmul și efervescența spirituală care i-a cuprins pe apostoli după Rusalii și este sigur că ea a rămas prezentă în viața comunităților creștine care se înfiripau: mama lui Isus devenea Mama Bisericii!

Cea care a cunoscut dureri adânci a avut viața plină de harurile bucuriei, așa cum îi prezisese deja în tinerețe Îngerul Gabriel. Maica Domnului adoarme în pace, înconjurată de cei ce o iubeau: familie, prieteni, ucenici.

„Adormirea Maicii Domnului” (Mozaic ortodox din biserica din Chora, Istambul)

Trebuind să închei această privire afectuoasă asupra vieții Mariei, voi cita ultimul verset din Evanghelia Sfântului Ioan, care se referă de fapt la viața și faptele lui Isus, dar care pot fi tot așa de valabile pentru viața Mariei:

 „Sunt și alte multe lucruri pe care le-a făcut Isus și care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta n-ar cuprinde cărțile ce s-ar fi scris. Amin.”(Ioan 26:21)

Azi și ieri

octaviazaharia Vezi tot →

Privesc viata ! Unde ne duce ? Spre cei dragi!

1 comentariu Lasă un comentariu

  1. O minunata scriere despre ce.a fost si este …Fecioara Maria ,bucuria sufletelor noastre apare in fata noastra ca o lumina calda si binefacatoare !
    Octavia Zaharia ,cu mare talent si inspiratie mi.a bucurat ziua !
    multumesc❤

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: