Puterea, succesul, mândria națională... sau cum pot tulbura viața politică și liniștea publică din Franța niște raci uriași într-o farfurie, sau Cupa de fotbal a Africii!

Voi povesti câteva evenimente petrecute zilele acestea la Paris și care stârnesc în mintea mea această zicală românească: „Ți se urca repede la cap”!

Puterea

Acum câteva zile, un ziar de investigații a făcut dezvăluiri despre noul mod de viață al fostului Președinte al Marii Adunări Naționale din Franța: Francois de Rugy. (Zic „noul” pentru că nu știu înainte de 2017, când a devenit Președinte, care era modul lui de viață și nici nu voi face cercetări speciale în acest sens. Știm cu toții că majoritatea oamenilor politici vin tot din sferele puterii, deci că mănâncă „lapte și miere” de mult timp). În perioada de 27 iunie 2017 și până în 4 septembrie 2018, când era Președintele Adunării Naționale și locuia și în Hotel de Lassay, Francois de Rugy a devenit brusc, un monarh republican.

El s-a obișnuit repede cu luxul legat de funcția de Președinte. Asistăm la un protocol de necrezut, – dacă nu ar intra într-o veche tradiție franceză- : când Președintele Adunării Naționale se îndreaptă spre Hemiciclu (așa se numește sala de reuniuni), o gardă de onoare îl primește cu o ceremonie și un fast din alte timpuri, cu trompete și tambur! Deci, cu toată bunăvoința inițială, Francois de Rugy se găsește prins în tradițiile pline de splendoare care le moștenește din trecut.

De altfel, ori în Palatul Bourbon, – locul lui de muncă- cât și în reședința sa, Francois de Rugy parcurge coridoare splendide, sub candelabre impresionante. Aur și tapiserii luxoase îi însoțesc pașii. Biroul său este de o eleganță demnă de cea mai înaltă aristocrație, iar saloanele unde se odihnește, transpiră de voluptate și istorie.

Bineînțeles, o armată întreagă de funcționari (femei de serviciu, bucătari, „paji” și alți mulți pe lângă…), participă la viața cotidiană a palatului.

Ce este un homar, sau câțiva homari degustați cu soția, pe lângă aceste privilegii negrăite care țin de funcția și de viața unui Președinte de Parlament? Este el vinovat de acest fast pe care-l moștenește din timpuri „istorice”? Si cum să nu ți se urce la cap această opulență?

Ce este mai normal decât să-ți inviți prietenii tăi, sau ai soției, să se bucure cu tine de acest fast, în serate cu mâncăruri fine și vinuri alese (600 euro/butelia) pe care le-ai moștenit în pivnițele Palatului împreună cu funcția?

Ce caută homarii în aceste descrieri, sau butelia de vin?

Tocmai racii uriași de pe masa „prezidențială” și butelia de vin, fotografiate, transmise apoi publicului larg de către jurnalul de care am vorbit la început – Mediapart – , circulă acum la Televiziuni, pe Youtube, pe Facebook… SCANDAL NATIONAL!

Cum de mănâncă homari, caviar, bea șampanie și vinuri scumpe pe banii poporului?

El a răspuns la un interviu disperat la televiziune că lui nu-i plac nici homarii, nici caviarul, șampania îi dă dureri de cap iar cu vinul este foarte modest…!!!

Poporul i-a cerut demisia. El a răspuns că Președintele Macron, Primul Ministru, și toți ceilalți „confrați”, miniștrii, îl susțin: și ei locuiesc în palatele republicii, și ei au în jur o armata de „servitori” dar nici un contabil. Nimeni nu știe cât se cheltuiește pentru această „viață de palat”. Eu cred că nici ei și nimeni pe lumea asta nu ține cont de nici un ban cheltuit pe-acolo. Au bugete enorme „de reprezentație” și uită tot restul, adică viața cea de toate zilele a celorlalți francezi.

Tot zilele acestea, în plin scandal, s-a dezvăluit un nou scandal: în apartamentul din „Hotel de la Roquelaure”, unde locuiesc din 4 septembrie 2018 ca Ministru de Stat la Ecologică, Dezvoltare durabilă și a Energiei, Francois de Rugy si soția, au făcut renovări de 63.000 euros. Numai dressingul (camera unde își pun garderoba) a costat 17.000 de euros.

În fond sunt numai niște cifre! Nu cred că le-a trecut nici o clipă prin cap că acest dulap de haine uriaș echivalează cu salariul pe un an și două luni a milioane de francezi plătiți cu salariul minim pe economie (1200 euro-net)!!!

O veste de ultimă oră: Ministrul Tranziției ecologice și a Solidarității Francois de Rugy și-a dat demisia în urma scandalurilor.

Succesul

Echipa Algeriei a câștigat meciul și a intrat în semi-finală în Cupa Africii pe Națiuni. Cum în Algeria 40% din populație au sub 25 de ani, și toți iubesc fotbalul la nebunie, vă închipuiți ce bucurie pentru toți. Si nu numai cei din Algeria au fost prinși în „nebunia” succesului, dar și cei din Franța. Tinerii au investit centrele orașelor cu strigăte și claxoane, fluturând steaguri algeriene. Au mai fost accidente (unul chiar foarte grav), au mai fost și spărgători de magazine, infiltrați printre tinerii bucuroși…

Acest eveniment a avut loc vineri seara. Dar toți eram cu sufletul la gură ce o să se mai întâmple dacă echipa Algeriei va câștiga semi-finala și astfel se va selecționa pentru finală? Mai ales că acest eveniment era așteptat pentru duminică seara, după ceremoniile oficiale de Ziua Națională de 14 iulie și în timpul festivităților (Concertul de Gală și Focul de artificii de la Turnul Eiffel).

Din nou Algerienii au câștigat meciul, din nou euforie care s-a sfârșit noaptea cu confruntări și tensiuni cu poliția, cu 282 interpelații ducând la 249 de arestări.

Cum o să se manifeste „suporterii” dacă echipa Algeriei va câștiga Cupa Africii? Ministrul de interne a declarat astăzi că nu este nici o problemă: poliția va fi „pe baricade”!

Nu ți se urcă succesul la cap???

(Veste bună de ultimă oră: echipa Algeriei a câștigat Cupa Africii pe Națiuni, euforia a fost imensă și în Franța, dar liniștea publică nu a fost tulburată de violențe…)

Patriotismul

Cu câțiva ani în urmă, nu vedeam la televiziunea franceză decât imagini teribile despre România: copiii abandonați prin orfelinate, handicapații, romii, – care cerșesc și fură – și gunoaiele de pe străzi…Nu puteam să-mi recunosc țara! Eu care știam că milioane de copii sunt iubiți în familiile lor, mulți dintre ei care se bucură de o educație aleasă și cu reușite frumoase școlare, eu care cunoșteam rromi care muncesc cu seriozitate, care au cariere frumoase și chiar poartă faima țării peste granițe, eu care vizitam cu plăcere orașe și sate curate și civilizate înconjurate de priveliști naturale sublime, nu puteam să-mi recunosc țara, România mea, după imaginile pe care le vedeam la Televiziune sau prin presă.

În zilele noastre se trimit prin rețelele sociale imagini „inversate”: Franța în mizerie! Chiar ieri am primit de la o prietenă niște fotografii cu oameni îngrămădiți în corturi pe marginile Senei, cu femei îmbrăcate în burka, cu oameni de toate culorile, umblând descumpăniți pe străzile Parisului, și cu o întrebare retorică: „Chiar așa? Oare aceasta este Franța?”

Nu, nu aceasta este Franța! Nu așa este Parisul!

Cum nu puteam nega nici veracitatea imaginilor din România cu handicapați și cerșetori, – căci există oameni amărâți și acolo -, tot așa nu putem nega că la Paris există oameni fără domiciliu fix, sau imigranți neînserați încă în vreo structură socială, sau femei învăluite în burka…

Nu știu dacă statisticile sunt binevenite în această reflexie de dramă socială, dar mi-aș permite totuși o rapidă „statistică” intuitivă și globală: este posibil ca 1% din populația Parisului să corespundă fotografiilor (fără locuință, sau dormind pe stradă, sau femei purtând burka, sau oameni lipsiți de simț civic…) În orășelele mici sau în satele din Franța, această populație precară este minimă, căci accesul la locuință nu este dificil și oricine în dificultate primește ajutorul de solidaritate națională (RSA = Venit de solidaritate activă) și are drept la îngrijirea medicală în mod gratuit.

Azi, cu atât mai mult am avut sentimente de mândrie națională, cu imagini care „hrănesc” patriotismul poporului, cu ocazia ceremonialului de 14 Iulie, Ziua Națională a Franței: parada militară de pe Champs Elysees este punctul culminant al festivităților.

Pentru că dimensiunea acestei parade depășește în zilele noastre dimensiunea națională ci este o celebrare și a apărării europene, au fost prezenți mulți șefi de stat și de guverne ale țarilor europene.

Cavaleria militară, marinarii, pompierii, polițiștii, școlile de elită ale armatei, toți defilau cu emoție și demnitate. Cel mai mult m-a impresionat defileul aviației militare cu performanțele lor, dar mai ales „omul zburător”.

Eu personal sunt speriată de tot ce amintește sub o formă sau alta războiul. Chiar când mă gândesc la războiul de apărare, tot gânduri cumplite mă cuprind. Totuși, din punct de vedere rațional, înțeleg că un stat este obligat să se pregătească pentru apărarea teritoriului și al poporului său, atât ca material militar cât și prin formarea cadrelor militare și de securitate civilă.

Franța are o mare tradiție militară și acordă un buget important Ministerului Apărării Naționale. În zilele noastre însă, toate statele Uniunii Europene vor trebui să se implice în egală măsură – și în strânsă colaborare -, în procesul de dezvoltare a capacității de apărare a popoarelor de pe continent. Parada militară cu ocaziei Zilei Naționale a Franței devine un simbol al unirii forțelor armate europene.

Astfel, sentimentele negative suscitate de forțele militare și polițienești se transformă în recunoștință pentru abnegația și eroismul tuturor ce participă, într-un fel sau altul, la apărarea națională – adică, europeană!

Ca în foarte multe domenii, dar mai ales acolo unde patriotismul este fundamentul, este necesară și benefică această dimensiune europeană. Dacă nu, foarte repede patriotismul și mândria națională riscă să ni se urce la cap, și să cădem în naționalism. Acesta rămâne un pericol pentru fiecare națiune în parte dar și cu repercursiuni pentru Uniunea Europeană în ansamblu ei.

Festivitățile de 14 iulie nu s-au terminat numai cu parada militară, – cât a fost ea de impresionantă. Seara a avut loc pe Champs de Mars (lăngă Turnul Eiffel) un Concert de muzică clasică de gală: 500 000 de mii de spectatori + noi, publicul din fața televizoarelor. Orchestra și corul Radio-France, dirijate de Alain Altinoglu și nenumărați mari soliști ne-au onorat cu muzica și emoția lor…Apoi a urmat „concertul” focului de artificii, – fabulos ca întotdeauna!

Aici voi pune fotografia focului de artificii pe malul fluviului Garrone de la Toulouse.

Ziua de 14 Iulie, Ziua Națională a Franței a fost „bogată” în tot felul de evenimente: exaltante – ceremonia paradei militare în cursul dimineții pe Champs Elysee- , oribile – bandele de revoltați și spărgători tot pe Champs Elysee, după amiaza -, extraordinare – Concertul de Gala pe Champs de Mars și euforice – focul minunat de artificii. Cum Parisul este „bogat” în evenimente, seara a avut loc, tot pe Champs Elysee și la Arcul de Triumf, euforia suporterilor algerieni de fotbal, care s-a transformat până târziu în noapte în lupte de stradă cu poliția. Și toate acestea pe fundalul scandalului politic al „homarilor” (și a crizei politice care urmează…)

Azi și ieri