Bombă în guvern

Cei ce locuiesc în Franța sunt la curent cu evenimentele pe care le voi povesti în acest articol: undele de radio, televiziunea, presa abundă în anunțuri și comentarii.De o săptămână Franța are un nou guvern.

Pe 3 iulie Președintele Emmanuel Macron a numit Prim-ministrul, Jean Castex și trei zile mai târziu a fost anunțat noul guvern. Am subliniat noutatea guvernului tocmai pentru că mulți dintre miniștrii vechiului guvern au rămas în „noul guvern”, unii și-au schimbat numai „scaunele”, iar alții si-au mărit portofoliul, ca de exemplu Bruno Le Maire – Ministrul economiei, finanțelor și a bugetului. Singura care a pierdut din rang ca ministru, devenind Ministru delegat la Sport, a fost românca Roxana Mărăcineanu – sportul fiind atașat Ministerului Învățământului, al Tinerimii și a Sportului – Ministru Jean-Michel Blanquer. Personal susțin această decizie a Guvernului: Roxana Mărăcineanu nu ar fi putut face față singură uriașelor federații ale sportului în plină „enervare” datorită blocajului cerut de exigența sanitară. (Ea ar fi fost ca o muscă pe trompa mai multor elefanți!)

I s-a reproșat de multe ori Președintelui Macron că se înconjoară numai de tehnocrați, că este un președinte al elitelor și al bogaților.In noul Guvern sunt miniștrii ieșiți din clasele populare, care au devenit elite prin „meritocrație”, adică prin ei înșiși, venind din medii modeste: Prim Ministrul, Jean Castex cu părinți învățători și bunic fierar, Ministrul Legii și al Justiției, Eric Dupont-Moretti a rămas orfan de mic iar mama a făcut menajul ca să-l crească, Ministrul de interne, Gerald Darmanin, cu mamă femeie de serviciu la o bancă. Nadia Hai, Ministru al orașelor, este fiica unui muncitor Marocan, mamă analfabetă, a trăit într-un „banlieu” reputat ca foarte dificil. Elisabeth Moreno, Ministru delegat la egalitatea de șanse bărbați-femei și a diversității, este născută într-o familie de 6 copii din Republica Capul Verde, mamă și tată analfabeți, emigrați în Franța.

Cum am subliniat de la început, toți aceștia au trecut prin școli înalte și au avut un parcurs extraordinar.Altă remarcă, care deja reiese din paragraful precedent, este aceea că o parte din miniștrii sunt originari din „străinătățuri”. Gerald Darmanin, fostul Ministru al Bugetului și actualul Ministru de Interne mărturisea: „bunicul meu se ruga la Allah”… Prim Ministrul este gascon cu soție catalană. Alți miniștrii au chiar dublă naționalitate: Ministrul Legii și al Justiției, Eric Dupont-Moretti este italian și francez, Ministrul egalității de șansă, Elisabeth Moreno, este de naționalitate franceză și cea din Capul-Verde, Roxana Mărăcineanu este de naționalitate română și franceză, etc.

Ca totdeauna, o remaniere guvernamentală vine cu surprize…De data aceasta a venit chiar și cu o „bombă”, sau are și „talonul lui Achile”!

Supriză la Ministerul Culturii

Mă implic personal afirmând că Ministerul Culturii nu ar fi putut avea o mai ferventă luptătoare pentru cauza culturii ca Joselyne Bachelot!

Cultura este în restriște mare, chiar „în agonie” aș putea spune, iar Jocelyne Bachelot este o leoaică. Artiștii, creatorii, toți oamenii de cultură, nu și-au pierdut cu nimic fecunditatea sau geniul în aceste timpuri de criză sanitară majoră. Însă arta are nevoie de public, de săli de spectacol, de buget imens…Fără îndoială, radio, televiziunea, rețelele sociale, au continuat să mențină flama. Inventivitatea artiștilor este fără margini, dar dificultățile de tot felul rămân imense, iar viitorul se anunță fragil…

Joselyne Bachelot este o politiciană cu mare experiență. Fată de deputat, este ea însăși aleasă deputat din tinerețe. A fost de trei ori ministru în guverne diferite sub președenția lui Jacques Chirac și a lui Nicolas Sarkozy: Ministru al Solidarității și a Coeziunii sociale, Ministru al Sănătății al Tinerimii și al Sporturilor, Ministrul Ecologiei și a Dezvoltării Durabile. Ministerul Sănătății l-a părăsit într-o „mireasmă” de scandal: se anunța epidemia Gripei A (H1N1). Ea s-a pregătit cu 95 de milioane de doze de vaccin dar nu au fost vaccinați decât o minoritate de cetățeni.

Gripa A a fost minimă în Franța, drept care i s-au reproșat stocul de măști și vaccinurile care au costat un buget de 1,5 miliarde de euros. Oare ea, care este de profesiune Doctor în farmacie, nu s-a lăsat „antrenată” în aceste comenzi de către laboratoarele atotputernice? Din 2012 Joselyne Bachelot a părăsit politica. Plină de vervă, simpatică, cu replica facilă și plină de miez, începe o lungă și fructuoasa carieră la radio și televiziune: mai întâi ca invitată iar apoi ca jurnalistă, participă sau animă emisiuni de mare public. Și în perioada recentă, când eram cu toții închiși în casă, ea era în continuu prezentă pe ecranele noastre, dar de data aceasta invitată mai ales în calitatea ei de fostă Ministră a Sănătății. Istoria i-a dat dreptate: ceea ce a lipsit guvernului lui Edouard Philippe a fost tocmai această capacitate de reacție rapidă la amenințarea epidemiei. Stocul de măști era perimat și a trebuit ars, gelul alcoolic pentru dezinfecție lipsea, spitalele erau restrânse în capacitate, aparatură și personal căci bugetul fusese sărac…Toate acestea ar fi suficiente ca numirea de Ministră a Culturii să fie plină de speranțe: ea cunoaște toate „ițele” politice, „personajele” politice, știe cum se luptă în cazuri disperate…Toată lumea cunoaște însă și cât de iubitoare este de muzică și de toate artele: a studiat pianul îndelung, este o îndrăgostită a muzicii de operă (aleargă după spectacole și festivaluri în toată Europa), este iubitoare de teatru, susținătoare a librăriilor…Ca actual Ministru al Culturii va avea menirea să piloteze demarajul vieții culturale, festivalurile, spectacolele teatrale și muzicale de toate felurile și din toate regiunile, într-un context sanitar (și bugetar) care rămâne periculos…

Roselyne Bachelot en 2013

Prim-ministrul, acest necunoscut!

Jean Castex este necunoscut de marele public la nivel național. Primarul unui mic oraș din Occitania (Pirineii Orientali), a fost un „lucrător din umbră” care participa intensiv la ”motorul” politic: a fost director de cabinet al Ministrului Sănătății între 2006-2007 și al Ministrului Muncii, Xavier Bertrand. Apoi a fost Secretar general adjunct la Președenție sub Nicolas Sarkozy.

In 2017 este însărcinat sa supervizeze din partea statului francez organizarea Jocurilor Olimpice și Para-olimpice din Paris 2024.

In 2020 îi este încredințată misiunea de a coordona ieșirea treptată din izolarea impusă de pandemie – Covid 19.

A fi urmașul Premierului Edouard Philippe, care a fost apreciat de opinia publică franceză, nu va fi ușor, dar prima impresie pe care a lăsat-o a fost pozitivă: este un om cu autoritate, eficace și de echilibru. (M-a impresionat că, înainte de toate discursurile de politică sau economie, prima vizită a făcut-o într-o închisoare, a doua la populația foarte săracă și în plină epidemie din Guiana franceză, primele acte de recunoștință concretă – mărirea salariilor la personalul ospitalier…)

Jean Castex vine din aripa dreaptă socială a lumii politice franceze. Mă voi opri câteva momente la descrierea „modului de functionare” a politicii din Hexagon.

Până la Emmanuel Macron, partidele politice se situau, ori la stânga (comuniștii, socialiștii, verzii), ori la dreapta (republicanii și liberalii de toate culorile). Cei de stânga, ar avea ca dominantă grija pentru „clasa muncitoare” și cei mai fragili ai societății, iar cei de dreapta sunt susținători ai activității economice, a libertăților și a creativității.

În realitate, diferență dintre cele două „tabere” nu este netă, căci toate guvernele de stânga s-au lăsat antrenați la exigențele economiei de piață, la intern cât și la internațional, sacrificând de cele mai multe ori categoriile economice și sociale mai modeste, iar guvernele de dreapta, au trebuit să se ocupe de buna funcționare a societății la toate nivelurile – dezvoltare economică și socială.

Au existat și există în istoria recentă și partide de extremă dreaptă si de extrema stânga, dar care, în afară de opoziția care este necesară oricărui stat democratic, nu au avut rol direct în guvernarea Franței.

Emmanuel Macron a vrut să depășească aceasta dicotomie între partidele de dreapta și de stânga ocupând centrul peisajului politic, cu o mișcare politică intitulata „Republica în mișcare” = „La Republique en Marche”.

Această mișcare se definea chiar prin negarea celor două versante politice numindu-se „nici de stânga nici de dreapta” sau…„și de stânga și de dreaptă”. Astfel, multe personaje ale vieții politice tradiționale, cei care nu erau prea înfipți în doctrinele lor, au aderat la această Mișcare nouă.

Fără o doctrină solidă, fără un soclu istoric, această mișcare a fost trasă în toate părțile dar mai ales spre polul care era mai puternic al societății actuale, astfel se face că Premierul Guvernului 1 al lui Emmanuel Macron, Edouard Philippe, este un republican, actualul Prim Ministru Jean Castex este republican, Ministrul economiei, finanțelor și bugetului, Bruno Le Maire este republican, Ministrul învățământului, tineretului și sporturilor, Jean-Michel Blanquer este republican, Ministrul de Interior, Gerald Darmanin este republican, – Ministra Culturii, Joselyne Bachelot a fost totdeauna un leader al partidului Republican…

Concluzia este ușor de tras: aripa dreaptă, liberală a „Mișcării Republica în mișcare” este întărită în cele două guverne: Macron I și Macron II.

Gravitatea actuală a crizei prin care trece Franța și care afectează toate ramurile economice și viața socială în integralitatea ei, obligă la depășirea clivajelor politice și impune unitate și eficacitate din partea tuturor forțelor țării, și asta îndeosebi de la clasa politică care va avea de sprijinit economia (industria auto și aeronautică, turismul, si toate ramurile economiei care sunt grav destabilizate) cât și consecințele sociale care decurg (șomajul de masă, învățământul dar mai ales cohorta de tineri care au ieșit de pe băncile școlilor și ar trebui formați și plasați pe undeva…)

La toate acestea se adaugă exigența regândirii tuturor sectoarelor vieții în funcție de imperativele ecologice (marile orașe Marsilia, Lyon, Bordeaux au ales primari „verzi”, iar primărița care a fost realeasa la Paris, Anne Hidalgo, deși este socialistă, a dus și are în continuare serioase proiecte de politică ecologică.Concluzie: Guvernul actual are mult de lucru și numai 600 de zile de guvernare – adică până la alegerile prezidențiale din mai 2022.

Revenind la Primul Ministru Jean Castex, acest gascon din tată în fiu: el a fost timp îndelungat primarul unui mic orășel din Munții Pirinei, Prades.

Dacă acest oraș este necunoscut pentru marea majoritate a locuitorilor Franței, este celebru prin Festivalul anual „Pablo Casals”. Marele violoncelist spaniol a petrecut o mare parte din viață aici, și în jurul lui a înflorit acest Festival care atrage iubitorii de muzică din lumea întreagă.

Ca să leg cu subiectul meu politic, voi aminti că Jean Castex, nu numai că a trăit toată viața în „intimitate” cu Pablo Casals și cu urmașii lui, dar, ca Primar al orașului a fost primul „mecena” și organizator al Festivalului.

Călcâiul lui Ahile

Gerald Darmanin, Ministrul de Interne, este „călcâiul lui Ahile” a guvernului.Este un tânăr abil, apreciat în lumea politică, deja cu experiență. A fost în Guvernul precedent Ministru Acțiunii și a Conturilor publice și a reușit, printre altele, să impună legea fiscală a ridicării impozitului la sursă, fapt care nimeni nu a putut să-l finalizeze până atunci. (În România este tipul de impozit obișnuit de mult timp…)

Numirea sa ca Ministru de interne inspiră încredere căci este un om cu autoritate: poliția este în timpurile acestea greu încercată și în revoltă.

Răscoala vestelor galbene, care a durat săptămâni și luni de-rândul, a epuizat polițiștii și jandarmii. Apoi au urmat grevele pentru legea pensiilor, a ceferiștilor, grevele studenților și profesorilor, a cadrelor medicale, a avocaților etc. Atunci au intrat și polițiștii și pompierii în grevă căci nu a fost recunoscută abnegația lor: ore multe neplătite și acuzații de violență contra manifestanților – când se enervau prea tare în timpul represiunii…

Totuși, cu toate calitățile care-l anunță om politic cu mare viitor, numirea lui Gerald Darmanin ca Ministru de Interne pune probleme: a fost acuzat de abuz de slăbiciune și chiar de viol. Anchetele au fost clasate până acum fără urmări penale: este dificil pentru cea care a depus plângerea să demonstreze că nu a consimțit la „avansurile” tânărului politician, urcând cu el într-o cameră de hotel, după o seară petrecută într-un club libertin (Darmanin avea atunci vreo 26 de ani)!

Doamna cu plângerea nu se lasă: ancheta a continuat la Curtea de apel, acum la Curtea de casație…Doamna are de partea ei Asociațiile feministe care strigă revolta „în gura mare” – folosesc această expresie la propriu: în ziua întronării ca Ministru, acum o săptămână, la poarta ministerului de la Place Beauveau se aflau o mulțime de militante, foarte enervate!

Bombă în guvern

Nimeni nu se aștepta ca în postul prestigios de Păstrător al Legilor și Ministru al Justiției să fie numit Eric Dupond-Moretti! Avocat penal cu mare experiență s-a făcut cunoscut apărând pe escroci, pe teroriști, pe criminali și care era foarte mediatizat în jurul acestor procese de răsunet (în 2008 a fost avocatul cu cele mai multe procese câștigate din Franța).

Mai târziu, în mod paradoxal, cel ce se definea ca „avocatul celor umili și fără grade”, instalându-și cabinetul de avocat într-un cartier chic al Parisului, a fost solicitat de „hoți cu gulere albe”: primari, miniștrii, regi, etc.

Chemarea către studiile de drept se înscrie în istoria familială: tatăl său, metalurgist, moare când el nu avea decât 4 ani. Este crescut de mama lui, italiancă. Bunicul lui este găsit mort pe șinele căilor ferate dar modesta lor condiție nu le permite a avea o anchetă de poliție și justiția rămâne în suspensie…

După Bacalaureatul luat la un Liceu Catolic, Dupont-Moretti face diverse munci ca sa-și plătească studiile de drept: gropar, zidar, descărcător de saci cu nisip, ospătar în Cluburi de noapte…După terminarea studiilor se dovedește, cum scriam mai sus, foarte „talentat”, plin de patos, apărător al celor umili: este supranumit „Căpcăunul”.

Aversiunea lui către o parte a Magistraturii este notorie: îi numește „instituție de oameni falși, iresponsabili, care se recunosc numai între-ei”. Raportul de forță pe care îl are cu magistrații în cadrul proceselor îi aduc faima de „terorist al sălilor de judecată”.Și tocmai el, o personalitate „de ruptură”, sa fie numit Ministru al Justiției!

Președinta Uniunii sindicatului Magistraturii afirmă că numirea lui Eric Dupont-Moretti este ca ”o declarație de război”!

Ministrul a răspuns: „Eu voi fi Păstrătorul Legilor (Le Garde des Sceaux). În dialog…”

Azi și ieri

octaviazaharia Vezi tot →

Privesc viata ! Unde ne duce ? Spre cei dragi!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: