Improvizație

M-am împiedicat. Cum e posibil? Cunoșteam toate potecile, drumurile. podețele…Vorbeam deja cu copacii si cu pietrele râurilor. Pădurile erau ale mele, poate și păsările mă cunoșteau…Ciurdarii îmi făceau cu mâna, căinii nu mă mai lătrau, oile și animalele câmpului erau bucuria mea. Cu animalele salbatice mă obișnuisem, aveam chiar impresia că se tem de mine!

Cand treceam prin păduri mă făceam una cu copacii: când erau verzi și voioși, mă simțeam puternic, când furtuna se năruia peste ei și eu mă bălăbaneam ca o creangă fără importanță. In noroi eram cu ei, în zăpadă eram cu ei, dar și izbucnirea primăverii ne umplea de fiori de viață.

De multe ori eram însoțit de oameni din sat. Uneori distanțele erau mari: din Bessees până la Giraud erau vreo 5km, de la Chatelard pâna la Jengonniere erau arpoape 3 km, etc. Pentru ei era mai plăcut să le facă în compania mea, poștasul.

Nu vreau să mă laud, dar am primit postul de postaș la recomandarea domnului primar, ca om cinstit și sănătos: să faci 43 de km în fiecare zi, să duci curierul în 23 de localități era o performanță – și mie îmi plac performanțele!

Așa că, femeile din sat care mă însoțeau în drumul lor îmi povesteau despre necazurile lor, unii părinți îmi încredințau copiii în drum spre școală, unora le plăcea să discute cu mine…Și eu mă bucuram să fiu cu ei: mai aflam noutăți…

De fapt, pot să spun că eram omul cel mai informat din sat: știam ce se întâmplă în toate familiile…Mă așteptau, căci așteptau vești de la ai lor de departe: soț plecat la lucru, băiatul în ucenicie pe undeva, fata la un sanatoriu. Și curierul administrativ trecea prin mâna mea, câteodată trebuia chiar să aduc sau să depun bani în numele lor…

Dar cel mai mult mă interesa revista pe care o primea fata notarului, în fiecare lună. O asteptam și o răsfoiam cu frenezie, și asta nu numai pentru că nu aveam mult timp la dispoziție – să mă asez pe o buturugă sau pe vreun bolovan ca să o consult în tihnă!- dar mă fascina, mă covârșea! Era o revistă care te plimba prin toate plaiurile lumii acesteia: țări îndepărtate, cu palate și pagode, cu temple și catedrale, cu statui și culori nemaivăzute…

Am avut in clasele primare un bun învătator: de la el știu să scriu, să citesc, să fiu curios…Arhimede, Cezar sau Vercingetorix îmi frămăntau și acum dorul…Dorul de cunoaștere!

Nu aveam timp să citesc articolele din revistă, ci doar să întorc paginile și să mă uit la poze: aceste imagini au început să mă ardă…

Și… tocmai acum, după zeci de ani de când bat câmpurile – ca un Forrest Gump al timpurilor vechi – să mă împiedic de o piatră!!!

Atăt de mare mi-a fost mirarea că m-am aplecat și am luat-o în mână.

Nu puteți să vă imaginați: nu am mai lăsat-o din mână!

O priveam și mă privea cu ochii mari ca de broască, cu labe de animal… avea un corp total îmbârligat, doar că era de piatră!

Nu știam că nebunia mea începe în acest moment, dar am intrat într-o așteptare extraordinară, într-o concentrare absolută ca si cum lumea începe acum.

Am luat piatra cu mine. Îmi ardea sânul unde o păstram. Ajuns acasă, nu știam unde să o pun: nu voiam să o ascund dar o priveam cu atâta înfocare că Philomena, soția mea și Alice au ințeles ceva…și nu au îndrăznit să-mi pună nici o întrebare.

Cum nu voiam în nici un caz să mă despart de acest obiect puternic, l-am luat cu mine la servici, adică prin „munți și văi”…Ajungând la râu am privit cu atenție, să mai găsesc comori. Si am găsit: în fiecare zi mai luam cu mine câte o piatră care mă fermeca.

Vă inchipuiți că, deși eram voinic și viteaz din fire, nu puteam să port indelung cu mine toate pietrele râului care mă atrăgeau! Am început să mă întreb ce pot să fac cu ele și unde să le depun: nu voiam să le îngrop în ogradă ca pe niște „pietre prețioase”…Le-am întins în curte, le-am acoperit cu ramuri si flori, si am cerut din ochi fetiței mele să „le vegheze”.

Pentru mine nu erau numai „pietre prețioase” dar erau pietre vii. M-am găndit și la cum aș putea să le „pun în relație” una cu alta, intr-un ansamblu coerent…căutam un sens…

Si astfel am început Palatul: ziua îmi continuam serviciul de poștaș iar noaptea o petreceam cu pietrele mele.

Mă ascultau, făceau ce vroiam de la ele. De fapt ziua, pe drumurile mele obișnuite, am început să dorm și să visez mergând. Nu făceam nici o greșeală profesională căci aveam deja multă experiență: pasiunea cu pietrele și cu Palatul mi-a venit cănd aveam deja 43 de ani.

Somnul și visele din timpul drumurilor mele îmi hrăneau imaginația: copacii pierduseră din claritatea și „identitatea” lor și deveneau niște personaje fantasmagorice. Animalele treceau pe lângă mine dar eu vedeam vietăți noi, adică nemaivăzute până atunci…

„Geniul mi l-am luat din izvorul vieții”…„Pentru aceea, am numit Palatul meu, „Palatul Naturii”.

Mai târziu, i-am schimbat numele – la îndemnul amicilor – în „PALATUL IDEAL”.

„Dintr-un vis a ieșit regina lumii”

Am pus acolo tot cea știam eu din bogăția lumii, tot universul meu: templu hindus se învecinează cu o cabană elvețiană, cu un castel din Evul Mediu, cu „Casa Albă”, cu o moscheie sau cu La Maison Carree din Alger.

Coridoare și tunele amintesc de Turnul Londrei iar scări dantelate și terasa invită la promenadă domnițele pământului.

„Unde visul devine realitate”!

Pe terasă am pus, la mare cinste, Piatra Numărul 1, cea de care m-am împiedicat cu 33 de ani în urmă!

Acum palatul este gata, încărcat de legende, de personaje, de păsări și animale de soiuri nemaiîntâlnite. Zbuciumul naturii este peste tot…Am creat o lume unică, lumea visului meu, pe care acum v-o las vouă…

„Munca mi-a fost singura glorie, onoarea – singura fericire”

Le soir a la nuit close/quand le genre humain repose,/je travaille a mon Palais./De mes peines nul ne saura jamais.”

„De seara până în noaptea profundă/ când toți oamenii se odihnesc,/ eu lucrez la Palatul meu./ Nimeni nu va știi vreodată cât de greu mi-a fost”.

Am gravat în piatra Palatului: „Este opera unui singur Om”!

Azi și ieri

octaviazaharia Vezi tot →

Privesc viata ! Unde ne duce ? Spre cei dragi!

1 comentariu Lasă un comentariu

  1. Tot nu reușesc să înțeleg această piesă literară(?), poezie(?), Există palatul acesta? este mare, mic, a fost vreodată locuit de cineva sau ce e cu el ? Am văzut oameni care îl vizitau… Ati fost și voi…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: