Civilizație masculină-2

Aș fi putut să pun titlul articolului la plural, numindu-l „Civilizații masculine”, adică cele în care istoria este făcută din

-războaie, cu vitejii lor – barbați,

-unde șefii de trib și de state sunt bărbați,

-unde pleiada de eroi – fie ei gânditori, filosofi, dramaturgi, arhitecți, inventatori de tot felul, compozitori și poeți – sunt bărbați.

Istoria este chiar povestită de bărbați, de aceea, pentru a scotoci prin nișele ei ceva „civilizații” feminine, numite generic matriarhate, sau nume de eroine care răsar pe ici pe colo, -sau care farmecă prin legendele lor- , nu este lucru ușor.

Nici faptul de a privi, pentru câteva momente, spre una sau alta din „civilizații”, nu este lesne, căci complexitatea istoriei scapă la o analiză cât de erudită, dar care nu încape, în nici un caz, într-un articol de Blog.

Civilizații actuale

Acum câteva zile am văzut la televizor filmul „Președintele”, realizat de Henri Verneuil în 1961, o adaptare după romanul eponim al lui Georges Simenon. Este un film de politică-ficțiune inspirat din conflictele grave de corupție sub a III-a și a IV-a Republică franceză (1870-1940 și 1946-1958).

Nu voi povesti sau analiza filmul, ci mă voi referi numai la două imagini: una, transmisă dintr-o ședință extrem de gălăgioasă a Camerei Deputaților și alta luată în timpul unui Concert de gală, unde toată înalta societate franceză participa. Atât în „Hemicycle” (sala în care se țin ședințele Adunării Naționale la Paris), cât și în orchestră erau în exclusivitate numai bărbați.

Acest model pe care tocmai îl aminteam nu este întru nimic neobișnuit pentru epocă, dar, și cu atât mai mult- , schimbările care au avut loc de atunci până în prezent în toate domeniile sociale și profesionale – în familie, în educație, în cultură și în artă, cât și prezența esențială a femeilor în procesul economic și politic al societății sunt cu atât mai „revoluționare” – chiar uluitoare!

Cum se face că în acest foarte scurt timp al istoriei, ultimii 70 de ani, trăim o schimbare a paradigmelor instituite de o tradiție milenară a Civilizației masculine?

Cu un secol în urmă, Victor Hugo rezuma, sub formă de manifest, situația femeii din epoca lui:

Bărbatul își are legea sa, pe care și-a facut-o singur. Femeia nu are altă lege decât a bărbatului. Femeia este civic minoră și moral sclavă. Educația ei poartă pecetea acestei duble inferiorități. Este necesară deci o reformă care se va face în favoarea civilizației, adevărului, a luminii. (Victor Hugo:„Le droit de la femme”, scrisoare adresată lui M.Leon Richer cu ocazia apariției cărții, La femme libre, 5 august 1877).

Această reformă necesară pe care o „propovăduia” Victor Hugo este pe cale să se realizeze în civilizația actuală și să ia amploare în toate sfere societății. Privind mai indeaproape spre unul din domeniile pe care le citasem mai sus, acela al accesului la viața politică a cetății și a țării, am consultat arhivele franceze: dacă în legislatura din 1958, sub președinția lui Charles-de-Gaulle, erau numai 1,6% femei alese în Camera Deputaților, numărul lor urcă încet, încet în decursul celorlalte legislaturi, iar astăzi, în Adunarea Națională din Franța, 38% sunt femei.

La conducerea ministerelor au apărut femei cu funcții de secretare de stat, dar în jurul anului 2000, multe dintre ministerele de prestigiu – Justiția, Apărarea Națională, Solidaritate și chiar Ministerul Economiei – au fost și sunt conduse de femei.

Cu toată această repeziciune a istoriei nu putem să nu ne simțim uimiți că în ziua de astazi se află la conducerea continentului european trei femei puternice: Ursula von der Leyen – Președinta Comisiei Europene, Christine Lagarde – Președinta FMI, et Anghela Merkel– care ocupă de 10 ani Cancelaria Germaniei.

Prin constituție și în toate domeniile, fetele și femeile se bucură în general de același respect și au aceleași drepturi și obligații ca și bărbații. Cum este vorba însă de un proces care este încă în evoluție, femeile cer, de exemplu, salarii egale cu a bărbaților – la muncă și pregătire egală – sau luptă pentru paritate, și asta nu numai în viața politică dar și în consiliile de administrații ale întreprinderilor sau în cabinetele ministeriale; de asemenea ele cer accesul fără discriminăre la toate domeniile sociale și profesionale…(Exemplu: în Consiliul de Securitate al ONU, în înaltele foruri de strategie și securitate militară sunt aproape numai barbații care decid „de soarta lumii”, deși jumătate din omenire, femeile și copiii lor, sunt primele victime în conflictele militare).

Femei în pericol

Dacă in zilele noastre găsim în țările europene – și în foarte multe state ale lumii – aceeași acțiune comună de fondarea a unei societăți în care egalitatea între oameni să fie regula socială de bază, co-există civilizații unde, discriminarea sau subordinarea cea mai periculoasă în defavoarea statutului femeii persistă.

In INDIA, zeița fertilitătii, a prosperității și a armoniei familiale, Dewi Sri, -a carei legendă este cu mult anterioară perioadei hinduiste sau islamice-, este onorată cu un cult unic!

In mod paradoxal față de această credință milenară puternică, în toate clasele sociale, preferința de a avea băieți în familii, și nu fete, capătă o dimensiune amenințătoare: înainte de naștere, foetusul de sex feminin este suprimat. (In ultima vreme au fost eliminate 10 milioane de viitoare fetițe). Aceste practici duc la dezechilibrul demografic actual de pe continentul indian: cele 37 de milioane de bărbați în plus față de femei tulbură securitatea statului – și a femeilor…

SOCIETATEA CHINEZA este structural și sistemic masculină. Confucius nu pomenește în doctrina lui decât de două ori femeia: „cele mai inteligente sunt femeile imorale” (poate s-a inspirat din mitul Evei…) iar „femeile și copii sunt numai belea pe capul bărbatului”.

Deși în Constituția Chinei comuniste a fost introdusă egalitatea deplină în drepturi ale femeilor cu bărbații (1949), societatea liberală actuală revine treptat la fundamentele sociale tradiționale. Ca exemplu: în Biroul Politic al Partidului sunt șapte bărbați, iar în forurile de conducere guvernamentală, deasemenea. Femeilor le sunt rezervate funcții executive: profesoare, doctorițe, avocate, directoare de agenții bancare, etc.

Si în CIVILIZATIA ISLAMICA întâlnim aspecte care ne șochează și care ne conduc să ne interogăm asupra libertății femeilor: imagini de „fantome negre” sau de femei zăbrelite ca niște „închisori vii” tulbură inimile noastre. Că societatea este deseori violentă față de ele – ca în epocile îndepărtate – mai auzim pe ici pe colo, dar ce se întămplă în intimitatea căminului lor închis, unde regulatorul suprem este barbatul, este greu de știut…

Ce păcat că discipolii uită pe Maeștrii lor!

Dacă cei de astăzi ar privi numai câteva momente spre Mahomed – și nu spre multele tradiții care s-au impus în istorie -, rolul femeii în societatea musulmană ar căpăta forțe noi.

Cât respect a avut profetul Mahomed față de Khadija, soția lui! Ea, nu numai că l-a iubit și l-a educat (el era mult mai tânăr ca ea când s-au cunoscut) dar l-a susținut financiar pe tot parcursul vieții, l-a încurajat și l-a călăuzit pe calea spirituală care năștea în el.

Nu ne-o putem imagina pe această „femeie de afaceri” îmbrobodită cu veșminte negre și nici pe Mahomed „îndrăznind” să îi impună o anume vestimentație – sau orice altceva! Femeie cu adevărat liberă, ea a avut încredere în el și în misiunea lui: a fost prima credincioasă și este numită de posteritate, „Mama credincioșilor”!

Deasemenea, nu pot să-mi închipui pe Mahomed acoperindu-și cu cine ce strai lugubru pe Fatima, fiica lui pe care o adora, sau că ar fi ascuns-o închisă în casă!

Nici în ziua de astăzi curentele excesive, tradiționaliste sau extremiste nu reglează societatea musulmană în ansamblul ei. Traditiile pașnice, deschise la evoluția umanității și respectuase de statutul și drepturile femeii sunt prezente într-un mod covârșitor.

In alte civilizații actuale situația femeilor este violentă: femeile sunt văndute sau considerate obiecte de troc, fetițele sunt aruncate de la naștere în coșurile de gunoi sau aruncate la animale!

Acest tip de civilizații nu le mai putem numi „civilizații masculine” ci „civilizații sălbatice”!

De la Adam ni se trage!

Plimbându-mă cu câteva priviri prin istorie, le voi „localiza” în, ceea ce numim astăzi spațiul judeo-creștin – de care mă simt mai apropiată. Aceste gânduri vor fi totdeauna gănduri deschise, cu eroi și mituri care au fondat civilizația noastră.

Povestirea creației omului din Capitolul 1 al Bibliei ebraice este de o mare sobrietate: Dumnezeu îl crea pe om (ad-haam = umanitatea) după imaginea sa și după asemănarea sa: îl crea bărbat și femeie.

„și Dumnezeu a spus: Să facem om după chipul și asemănarea noastră: ei să stăpânească peste peștii mării, și peste păsările cerului, și peste dobitoace, și peste tot pământul, și peste toate târâtoarele care se târâsc pe pământ!”

Și l-a creat Dumnezeu după chipul său; după chipul lui Dumnezeu l-a creat; bărbat și femeie i-a creat.

Și Dumnezeu i-a binecuvântat…(Gn 1,26-28)

De la începutul lumii, cele două versante ale umanității primesc existența în mod egal. Pentru Dumnezeu „paritatea” este naturală.

În Capitolul 2 al Genezei reîncepe povestirea creației universului și a omului. Această „variantă” este mai detaliată, mai bogată în evenimente. Într-o dramaturgie subtilă, personajele capătă o consistență proprie. Doar că, această a doua povestire a facerii omului este cea care a marcat „memoria” istoriei…

„În ziua în care Domnul Dumnezeu a făcut pământ și ceruri,…Domnul Dumnezeu l-a plămădit pe om, țărână din pământ, și a suflat în nările lui suflare de viață, și omul s-a făcut ființă vie. (Gn 2,4; 2,7)…

Și Domnul Dumnezeu l-a luat pe om și l-a așezat în grădina Edenului ca s-o lucreze și s-o păzească. Și Domnul Dumnezeu i-a poruncit omului zicând:„ Din tot pomul grădinii poți să mănânci, dar din pomul cunoașterii binelui și răului să nu mănânci, căci în ziua când vei mânca din el vei muri negreșit.(Gn 2,15-17)

In această versiune a creației omului din Capitolul 2 Adam est singur și are misiunea și privilegiul de a numi toate animalele și toate vietățile și a le domina. Cum nu găsește ajutor demn de el, Creatorul îi întocmește un ajutor din propria lui coastă.

Și Domnul Dumnezeu a spus: „Nu este bine să fie omul singur; îi voi face un ajutor pe potriva lui!”(Gn 2,18)… Și Domnul Dumnezeu a făcut să cadă un somn adânc peste om și el a adormit; și a luat una din coastele lui și a închis carnea la locul ei. Și domnul Dumnezeu a zidit, din coasta pe care o luase din om, o femeie și i-a adus-o omului.(Gn 21-22)

Aici pare că asistăm la o creație a omului – a umanității – în doi timpi: a bărbatului și apoi, din bărbat, a femeii.

Si omul a spus:„În sfârșit, aceasta este os din oasele mele și carne din carnea mea; aceasta se va numi„femeie” căci din bărbat a fost luată!”(Gn 2, 23)

Plin de exuberanță, Adam pare că se bucură singur strigând: Dumnezeu mi-a dat femeia după imaginea mea, după asemănarea mea (- remarcăm pronumele posesive din exclamațiile bărbatului-).

Cui se adresează Adam? Își vorbește lui însuși?

Nu se adresează lui Dumnezeu, căci entuziasmul lui nu exprimă recunoștință față de El!

Nu se adresează femeii! Ca și cum Cuvântul nu sălășluiește încă între ei, dia-logul este absent. Femeia este prezentă dar nu știm nimic despre ea. Ea nu rostește nici un cuvânt, nu primește nici o altă misiune decât aceea de a fi un ajutor pentru bărbat. Adam, cel ce are privilegiul de a numi toate vietățile lumii, îi va da femeii numele de Eva, adică dătătoare de viață (ceea ce nu-i puțin lucru!…)

Cine i se adresează primul lui Eva în povestirea biblică, ca la o ființă inteligentă? Șarpele!

Șarpele era mai dibaci decât toate fiarele pe care Domnul Dumnezeu le făcuse. El a zis femeii: „Oare Dumnezeu chiar a spus: „Să nu mâncați din nici un pom al grădinii?” (Gn 3,1)

Femeia a confirmat.

Șarpele însa i-a spus femeii:„Hotărât nu veȚi muri! Dar dumnezeu știe că În ziua în care veți mânca din el vi se vor deshide ochii și veți fi ca đumnezeu, cunoscând binele și răul!”(Gn 3,4)

Căzând în capcană, adică tentația fiind consumată, Dumnezeu îi cere socoteală lui Adam, „capului familiei” originare! Adam se disculpă aruncând toată vina pe Eva,- și, de ce nu -, pe Creatorul însuși:

„Femeia pe care mi-ai dat-o să fie cu mine, ea mi-a dat din pom și am mâncat”!

Astfel, de la începuturi, femeia este VINOVATA!

Chiar dacă acest rezumat al fecerii omului ne pare astăzi brutal, aceste versete din Biblie au marcat raportul dintre bărbat și femeie în istorie până în epoci recente. Găsim aici toate premizele psihologiei și sociologiei masculine -și feminine- care străbate umanitatea: femeia dependentă de om, pasivă, retrasă, ca o ființă de „rangul doi”, – și, mai grav, veșnica sursă de păcat pentru om, veșnica „ispititoare”-, iar bărbatul exuberant, sigur de atuurile lui, cel ce face și judecă istoria.

Voi sprijini afirmațiile acestea numai cu câteva referințe a unor „corifei” ai gândirii umane: De exemplu Sfântul Bonaventura (secolul XIII), în urma unor raționamente de mare virtuozitate deduce că „numai omul (bărbatul) este imaginea lui Dumnezeu”.

Pentru Toma de Aquino, care ajunge în demonstrația lui, – analizând textului biblic (Gn 2,7)-, la o viziune a creației omului în doi timpi, femeia nici nu ar fi trebuit făcută, s-a născut din accident…

Demnitatea femeii

In Scrisoarea Apostolică Mulieris Dignitatem, Papa Ioan Paul al II-lea (1988) face o analiză realistă asupra acestui „dezechilibru” introdus în raportul originar între bărbat și femeie din Cartea Genezei:

„Când citim în descrierea biblică cuvintele adresate femeii: către barbatul tău va fi dorința ta si el va stăpâni peste tine” (Gn 3,16) descoperim o ruptură și o amenințare constantă afectând „unitatea celor doi” care corespunde demnității de imagine și asemănare cu Dumnezeu în fiecare din ei. Dar această amenințare apare mai gravă pentru femeie…„El va stăpâni peste tine”. Această dominație desemnează perturbarea și pierderea stabilității egalitătii fundamentale pe care le posedă bărbatul și femeia în „unitatea amândouăra”.

…Dacă violarea acestei egalităti, care este un dar și un drept venind de la Dumnezeu Creator, comportă un element defavorabil femeii, ele diminuează deasemeni adevărata demnitate a omului…:femeia nu poate deveni „un obiect” de „dominare” și de „posesie” a bărbatului...(Mulieris Dignitatem 4,10)

Olympe de Gouges (1748-1793, moartă prin tăierea capului și uitată de istorie) –
„Declarația sa asupra drepturile civile și civice al femeii”, a devenit actuală numai în zilele noastre.

„Tăcerea femeii este slava ei”

Continui cu câteva referințe din gândirea unor filozofi greci care au contribuit avec geniul lor la fondarea gândirii umanitătii. Filozofia lor a îmbogătit și influențat multe domenii ale cunoasterii și a avut consecințe metafizice, filosofice, religioase și sociale enorme.

PLATON, în „Republica” (capitolul 5) susține idei novatoare pentru epocă, dar care au fost din păcate deseori uitate în istorie: el propune să se dea aceeași educație fetelor și baieților, iar femeile ar trebui eliberate de condiția exclusivă a sarcinilor domestice și de grija copiilor, căci sunt egale cu bărbații.

Femeile nu diferă cu nimic barbaților decăt prin faptul de a purta copilul în pântece si de a-i da naștere. Unele au capacitatea și dreptul de a apăra cetatea, în numele binelui comun. Femei inteligente sunt chiar „admise” în compania filozofilor și pot juca un rol deosebit în viața lor. Un exemplu celebru îl găsim chiar în „Banchetul” lui Platon: preoteasa și profeta Diotimie îl învață pe Socrate ceea ce este adevarata Frumusețe.

Aceste reflexii asupra locului femeii în cetate sunt umbrite de altele, pe care astăzi le privim ca „misogine”.

Cum în sistemul său filozofic Platon separă materia de spirit, pentru a atinge Ideea pură, femeia nu are nici un interes, căci deținătorul fecunditătii spirituale este bărbatul: femeia dă naștere trupului, dar bărbatul este cel care dă naștere sufletului.

Pentru ARISTOTEL, existența unei superiorităti a bărbatului față de femeie este susținută în diverse domenii și scrieri.

În organizarea societății, tot așa cum este firesc ca în raportul dintre stăpân și scav, stăpânul să conducă – căci el are inteligența și abilitatea necesare – și sclavul să execute, tot așa, bărbatului îi acordă conducerea familiei, căci în fața femeii, el are calitățile necesare: forța, inteligența, -și, de ce nu, avuția-. Citez îndelung din „Politica” lui Aristotel:

Pentru conservarea sa natura a creat unele ființe ca să comande, și pe altele să asculte. Ea a voit ca ființa dotată de rațiune și spirit de prevedere să comande ca stăpân; tot astfel natura a voit ca ființa capabilă prin facultățile corporale să execute ordine, să asculte ca rob…

Natura a deci determinat condiția specială a femeii și a sclavului…

O ființă nu are decât o destinație pentru că instrumentele sunt cu atât mai perfecte când nu servesc mai multe usaje, ci unul singur.

Aceste două asociații, a stăpânului și a sclavului, al soțului și al soției, sunt bazele familiei; și Hesiode l’a spus foarte bine în acest vers: Casa, apoi femeia, și boul care trage la plug.

Barbatul, în afară de cazuri exceptionale contra naturii, are vocatia sa comande femeia.

Aristotel

Care sunt virtuțile speciale? Femeia, poate ea să fie la fel de înțeleapța, curajoasă și dreaptă ca un bărbat?…

De o manieră generală, ființa făcută prin natură să comande și cea destinată să asculte, trebuie să aibă aceleași virtuți, sau calităti diferite?

Ființa care comandă trebuie să aibă virtutea morală în toată plinătatea; sarcina lui este aceea a unui arhitect care ordonă; și arhitectul aici este rațiunea. Ceilalți (sclavii, femeile și copiii) nu trebuie să aibă alte virtuți decât cele necesare îndeplinii funcțiilor pentru care sunt făcuți.

Să recunoaștem deci…că înțelepciunea bărbatului nu este aceeași cu a femeii: curajul lui, spiritul de dreptate, nu sunt aceleași…Puterea unuia este să comande și al celuilalt să se supună…

Astfel, în rezumat, cum zice poetul (Gorcias) despre virtuțile feminine:„Tăcerea femeii este onoarea ei”.

Mai „periculoase” sunt scrierile lui Aristotel legate de embriogeneză. Deși opera de referință este „Istoria animalelor”, reflexiile filozofului rămân aceleași și pentru procrearea umană.

În geneza unei ființe, sămănța vine de la mascul. Pentru că este primul din punct de vedere biologic, el are prima poziție în ordinea naturii, el este ființa necesară, activă. Femela este numai cea care primește sămânța de la mascul și rămâne un fel de „mamă purtătoare”.

El este spiritul, ea dă numai materia embrionului. El este izvorul ea este recipient, el este „ființa care zămișlește într-o altă ființă” iar „femela nu este decât ființa din care iese ființa zamislită”. Cauza formală, care este sperma, este mai nobilă decât materia din care este făcut embrionul. Femela are un rol alimentar: sângele menstrual este necesar la formarea și dezvoltarea fătului.

Aceste diferențe biologice majore conduc pe Aristotel la concluzia că femela este o ființă imperfectă, chiar ar fi rezultatul unei dezvoltări naturale incomplete.

„La fel cum din părinți mutilați (handicapați?) se nasc ființe mutilate, și altele care sunt normale, la fel, ce iese dintr-o femelă este ori o femelă ori un mascul. De fapt, femela este ca un mascul mutilat, și menstruația este și la ea o sămânță, dar una care nu este pură: îi lipsește principiul sufletului.(„Istoria animalelor”()

(Deseori când facem referință la un autor sau cităm din gândirea lui pentru a urmări un subiect anume, care ne preocupă, facem în același timp „o nedreptate”: astfel, amploarea excepțională a tematicii și a metodei de gândire – filozofiei – pe care acești corifei ai culturii umane pe care tocmai i-am citat – Aristotel, Platon, Toma d’Aquino, Sfântul Bonaventura, nu se poate rezuma sau reduce numai la câteva idei. Opera lor rămâne o moștenire de mare preț pentru civilizația noastră.)

Elada, țara femeilor mândre

Așa numește Homer țara zeițelor și eroinelor din mitologia Greciei antice !(Iliada, Cântul II partea a III-a)

De aici, îmi pun o întrebare simplă: cum a fost posibil?

Viziunea populară din cele mai vechi timpuri acorda femeii prerogative de prim rang, atât în ceea ce privește inteligența, dibăcia, dar și curajul, frumusețea și alte minunate calități. Poporul făcuse din ele zeițe, iar în filozofia clasică a Greciei antice au devenit ființe de rangul doi, fără inteligența necesară să conducă – sau să se conducă – dependente întru totul de barbatii lor, îndepărtate de la viața cetății și ținute în spațiul căminului lor.

De aceea, cu atât mai excepțională ne apare pleiada de zeițe și eroine care populau imaginarul oamenilor din timpurile străvechi:

Atena este personificarea însăși a înțelepciunii, a strategiei militare, a prudenței și a curajului, etc. Inteligența ei este cântată deasupra inteligenței oricărui om, fie el bărbat sau femeie.

Atena gânditoare”, basorelief,
460 î.e.n.
Museul Acropole din Atena

Mnemosina, este zeița memoriei. Ea ar fi inventat cuvintele și limbile pe pământ. Ea a dat un nume fiecărui lucru ceea ce a facut posibilă exprimarea, comunicarea.

Hera, sotia lui Zeus, Regină în Olimp, este personificarea puterii. In acelasi timp este protectoarea casniciei, familiei. Ca toate zeițele și eroii mitologici care personifică trăsături umane, Hera este și soție geloasă, răzbunătoare.

Iris, fecioara cu aripi de aur, simbol al curcubeului, este mesageră între zei și oameni; ea este și „sluga” Reginei zeilor, Hera.

Artemis, sora lui Apolo, este zeița virginitătii, a fertilității, dar și a vânătoarei. Are un temperament iute, plin de cruzime: arcul și tolba cu săgeți o însoțesc în toate imaginile și tablourile care o reprezintă.

Pe Afrodita am lăsat-o la sfârsit: ea este simbolul iubirii, în sensul cel mai larg, al frumuseții și al feminitătii prin excelență.

Am citat numai câteva caractere al zeițelor a căror poveste o cunoaștem din copilărie, pentru a vedea că mitologia popoarelor ne poate oferi un imn bogat al vocației și statutului femeii.

Gânduri deschise

În articolul următor, „Civilizație masculina-3” voi continua plimbarea gândurilor mele în compania altor personaje luate din istorie: din istoria biblică, în capitolul „Femei libere”, iar apoi, „Intrarea în anonimat” ne va purta prin ani…până în epoca noastră.

Azi și ieri

octaviazaharia Vezi tot →

Privesc viata ! Unde ne duce ? Spre cei dragi!

3 comentarii Lasă un comentariu

  1. „La fel cum din părinți mutilați (handicapați?) se nasc ființe mutilate, și altele care sunt normale, la fel, ce iese dintr-o femelă este ori o femelă ori un mascul. De fapt, femela este ca un mascul mutilat, și menstruația este și la ea o sămânță, dar una care nu este pură: îi lipsește principiul sufletului.(„Istoria animalelor”II,3) »

    J’ai cherché cette affirmation (sur les animaux), sans la trouver, Octavia („Istoria animalelor”II,3).
    J’ai cherché ici : http://remacle.org/bloodwolf/philosophes/Aristote/tableanimaux.htm
    Peux-tu préciser la référence ?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: