Giovana se mărită

Aș fi putut să pun titlul „OPERĂ în ȘASE ACTE – și MULTE TABLOURI”.

Noi, de-abia ajunși în România, nu aveam decât o idee în cap, fără nici o imaginație sau nuanțe, -faptul că „Giovana se mărită” -. Ne lipsea un „program” al nunții, așa că multe momente ne-au luat prin surprindere, de parcă eram de pe altă lume!

Miuța era mai calmă decât de obicei – îmi amintesc de timpurile străvechi când făcea stagiu de rezidentă la Spitalul de urgențe din București și când Profesorul de pe secție a exclamat: „domnișoară, aveți un calm de general și mâini de pianistă” (făcuse 10 ani de pian la Liceul de muzică „Dinu Lipatti”).

Nu am realizat decât târziu, când am făcut „bilanțul”, că Miuța fusese „generalul” nunții lui Giovana!

Actul I – Bradul

După masa de prânz, Miuța mi-a făcut o bucurie: a invitat o prietenă de a mea din tinerețe pe care nu o mai văzusem de 40 de ani. Ne-am retras la taclale în grădină, Mohamed a adormit pe canapeaua din salon pe fond de meci de tenis (transmisie de la „Roland Garros”) iar Giovana se agita singură prin casă, privindu-și telefonul în continuu – ca toți tinerii din zilele noastre…Cum era îmbrăcată cu un tricou negru și blugi – ca multe tinere din zilele noastre -, nu ne-am dat seama că suntem în Actul I al nunții!

„Nu s-au întâlnit încă!” Am înțeles pe parcurs povestea: trei feciorași, Denis, David și un altul pe care nu îl cunoșteam, aveau misiunea să-i aducă miresei un brad proaspăt și semeț care simboliza mirele care va veni să-și ia mireasa. Bogdan-mirele nu era prezent, căci el trebuia să vină cu alai numai a doua zi, înainte de cununie.

„Au găsit pădurea”! După vreo oră: „au găsit bradul!”, După mult timp:„nu au cu ce să-l scoată din pămînt sau să-l taie!” (Să scuze sufletele ecologice din zilele noastre asemenea datini străvechi – de scos brazii – căci simbolica bradului-mire în regiunea Prahovei este puternică și minunată).

În salonul din casă se aud două exclamații:

-una stresată la culme a Giovanei „nu știți ce este în sufletul meu!”, la care i-am răspuns oftând cu realism – „nu putem știi căci TU ești mireasa” -, și

-exclamația calmă a Miuței: este aproape normal pentru feciorașii „urbani”, care probabil nu au mai tăiat niciun brad în viața lor – și numai cu câte vreun briceag la ei- să aibă probleme de logistică simplă. Răbdare, răbdare!

Masa din curte era aranjată să primească cu prăjituri și băuturi răcoritoare pe prietenii mirelui (de fapt erau prietenii de o viață a Giovanei, căci o cunoșteau de când era bebeluș)!

La fiecare mesaj promițător al băieților, Giovana aducea în curte platoul cu prăjituri, sticlele de Pepsi Cola și de Fanta. Că băuturile erau expuse soarelui ore în șir de așteptare, nu era o problemă, căci în casa Miuței au fost prohibite întotdeauna băuturile reci – să evite anghinele repetate la copii -. Dar prăjiturile cu cremă, chiar foarte bine legate, îmi păreau în primejdie continuă cu acest dans trepidant – erau când scoase în curte la soare, când băgate în casă la umbră…Minune: erau făcute cu atâta măiestrie și dragoste de o doamnă din vecini, căci au rezistat!!!

Când am ieșit într-o doară în curte, bradul era deja sus și semeț pe un stâlp al porții – feciorașii timizi și modești ne așteptau…

– Miracol

Poate este o expresie exagerată pentru fapte anodine, dar Miuța avea nevoie urgentă de un miracol.

În așteptarea tinerilor cu bradul, se ivește o întrebare între noi: „cu ce te vei îmbrăca pentru ceremonie?”

Ne ducem în cameră să apreciem „ținuta” soacrei mici, dar toate hainele din dulap erau cu patru talii mai mari! Ne-am dat seama imediat de catastrofă. Giovana, cu disperarea ei continuă, striga: „mamă, nu poți să vi la nuntă îmbrăcată ca un pinguin”! O fracțiune de secundă i-am răspuns în cap „ai fi putut tu să veghezi la ținuta mamei”, doar că, Giovana este așa de tinerică – 18 ani – și concentrată, cum este firesc, pe propria ei ținută de mireasă, a pierdut din vedere să o stimuleze pe mama ei.

Explicație: Miuța, după ce a ținut în ultimul timp toate regimurile „moderne” de detoxifiere și de întărire a imunității (băutură caldă cu lămâie la sculare, smoothie de frunze de țelină la micul dejun, salate cu legume și semințe… ținând la fel, cu credință, toate „regimurile” tradiției creștine – posturile, zilele de ajun – , a ajuns la talia unei vrăbiuțe. (Este drept că sora mea își cumpărase o rochie de vară pentru nuntă, diafană ca o foaie subțire, dar care o transforma dea dreptul într-o frunzuliță!)

Nu m-am așteptat la un miracol dar am simțit o decizie absolută: dimineață la prima oră – în ziua nunții -, mergem la cumpărături!

Miracol! În primul magazin în care am intrat am găsit imediat o ținută de nuntă splendidă: o rochie grena cu flori argintii și o vestă asortată cu o floare în piept. Pantofii frumoși, gentuța roz-portocalie sclipitoare, tunsul și coafatul făcut cu măiestrie, au transformat-o pe Miuța într-o foarte frumușică soacră mică!

Actul II – Întâlnirea

Și în Actul II am intrat fără să înțelegem importanța momentului, – cel puțin Mohamed și cu mine.

Giovana mi-a spus cu mare timiditate că în acea seară vor veni fratele mirelui cu soția (care erau nașii de cununie) și nașii de botez. Am întrebat-o cu simplitate: „de ce vin”? – căci îmi închipuiam că se pregătesc de nuntă și… de ce să facă zeci de kilometri în ajunul nunții? „Vin să vă cunoască” – îmi răspunde Giovana.

Această întâlnire a familiilor făcea parte din ceremonialul profund al căsătoriei: Miuța – ca mamă, noi – ca unchi și nașii de la botez, o susțineam pe Giovana (simbolic dar și în viață). Fratele lui Bogdan cu soția lui, erau familia mirelui și-l susțineau pe Bogdan (simbolic dar și în viață).

Astfel, în seara aceea salonul din casă s-a umplut imediat cu acești oameni tineri, plini de energie și bine motivați: nașii de la botez îi cumpăraseră Giovanei rochia de mireasă iar acum i-au adus coronița și alte accesorii de nuntă. Nașii de la cununie, au organizat toată nunta la perfecțiune, ca adevărați transmițători de tradiții. Noi, venisem de la Paris pentru nunta Giovanei, iar Miuța era calmă…

Actul III – Moment de pace

Cununia civilă a fost foarte liniștită. Soarele blând de primăvară târzie, boschetul de trandafiri din grădina primăriei, familia și prietenii apropiați care îi înconjurau pe miri cu afecțiunea lor creau atmosfera de pace.

Giovana era de-a dreptul solemnă: machiajul care era realizat cu măiestrie ca să dureze toată ziua și toată noaptea îi mai dădea câțiva anișori. Surâzătoare dar nu jucăușe cum o cunoșteam noi, transpira responsabilitatea momentului. Pe Bogdan l-am cunoscut numai cu această ocazie: afectuos și serios.

-Fetița „înviată”

Privindu-o în fotografia înconjurată de nașii ei de la botez, destinul ei mi-a năvălit în minte!

Ca și înaintea de vizionarea unor filme sau evenimente prea șocante, distributorii ne anunță ca „inimile sensibile să se abțină să le privească”, așa și eu v-aș putea face această sugestie: săriți direct la Actul IV. (Totuși, dacă am comparat de la început nunta Giovanei cu o „Operă în șase acte și multe tablouri”, toți știm că, nu numai Operele celebre, dar și viața însăși comportă momente de mare violență și tragism.)

Femeia care a scăpat copilul din pântec, de talia unui castravete din supermarket – scor 0 -, s-a speriat! A fugit ușurată din Spitalul de urgențe cu certificatul de deces în geantă…

Deși aruncată într-o găleată cu mortăciuni, micuța a dat ceva semne de viață de a trezit tot spitalul: reanimată și îngrijită cu tot interesul medical și uman, de la 900 g a recuperat în patru luni talia normală de bebeluș.

Cum este și normal, spitalul – și poliția – au căutat-o pe mamă. Imposibil să fie convinsă că copilașul ei „a înviat”. Credea în certificatul de deces pe care îl păstra în sertar, dar nu voia să accepte că fetița vie este a ei: „ce probe aveți”? Cu 18 ani în urmă analizele ADN erau rare, și chiar în zilele noastre costă foarte, foarte scump…

-Copilul fără nume

Bebelușul a fost „vărsat” în mod provizoriu într-o casă de copii. Acolo a făcut impresie bună: vioaie și fără defect, fetița era numai bună de înfiat!

S-a ivit o problemă gravă, – nu de viață și moarte ca în primele zile ale existenței pământene -, dar administrativă: fetița născută moartă nu avea act de naștere.

Intervine un interludiu sfânt în viața Giovanei – și a povestirii mele: există un obicei creștin frumos, ca cupluri generoase să se ofere să boteze anumiți copii de la Casa copiilor. În aceeași generație cu fetița din poveste mai erau trei băieței. Familiile pioase au ales copii români. Fetița era mai brunetă – se vede originea țigănească și pe fața unui bebeluș- și astfel a fost respinsă la „castingul” nașilor.

Luând în seamă discriminarea, tânărul director al spitalului cu soția s-au hotărât să depășească „prejudecățile” – care vor înconjura fetița mult timp de aici înainte – și să fie nașii bebelușului țigan. De atunci, în inima lui Dumnezeu și a societății fetița fără nume a primit un prenume: Giovana.

Ca să fie pe listele de adopție națională avea nevoie de acte de identitate, dar Casa de copii nu avea voie să țină copii mai mult de 3 luni. Astfel, au contactat Asociația Miuței „Iubiți Copiii” și i-au încredințat ei bebelușul. După multă bătaie de cap, sora mea a reușit să-i obțină act de naștere copilului „înviat” ca să aibă dreptul să fie înfiat.

Nici pe listele de adopție Giovana nu a avut succes: când viitori „părinți” ajungeau la poartă și fetița zglobie își făcea apariția, unii dintre ei nici nu mai intrau în casă. Alții întrebau direct la telefon: copilul este țigan? La răspunsul afirmativ al Miuței nici nu se mai deplasau…

Viața în așteptarea unor părinți ne-rasiști s-a continuat la Câmpina, în familia Miuței: Giovana a urmat grădinița excelentă a Doamnei Moga, cursuri de dans sportiv și înot, cursuri de pian…până a venit vremea școlii.

La școală, prima întrebare este: „a cui, al cui ești”, „cum se cheamă tata și mama ta?” Trebuie să „aparții” de cineva, de o familie!

Cum timp de șase ani nu s-au găsit părinți pentru Giovana, Miuța, care iubea nespus fetița, s-a hotărât să o adopte, să-i dea un nume și un părinte. Nu fără îndoieli: când a adoptat pe Andreea și pe Ioana, Miuța era mult mai tânără. Acum, anii erau avansați: la 62 de ani să devii mămică? „Oare o să mai trăiesc să o pot crește bine, să îi dau o meserie, să o mărit?”

Azi, „misiunea este împlinită”: Giovana este o splendoare de fată, sănătoasă și pătimașă, peste câteva zile cu o diplomă de patiserie în buzunar și tocmai astăzi se mărită!!!

Actul IV – Lăutarii

„Gioconda se mărită, e nuntă-n cartier,/ dar cine e alesul, rămâne un mister,/ Gioconda se mărită, e nuntă-n cartier,/ mireasa-i fericită, cu-o floare prins-n păr…” – acesta este refrenul unui cântec de mare succes din tinerețea mea, interpretat de Ștefan Bănică.

Trebuie să vă mărturisesc că numai după două zile de la nuntă am aflat că noi am lipsit de la Actul IV: nimeni nu ne-a anunțat că există! „De ce nu ne-ai spus, Giovana”? am întrebat-o. „Știam că voi trebuie să vă odihniți”! Este un răspuns delicat pentru o zi normală, doar că o zi de măritiș nu este zi de odihnă!

Cele ce urmează vi le voi scrie deci din povești și poze.

Nașa de la cununie a venit și a îmbrăcat-o pe Giovana în rochia de mireasă, înconjurată de domnișoarele de onoare: i-a pus coronițe pe cap și alte minunății.

Între timp, același ceremonial se petrecea și în casa viitorului soț…

Mirele, strălucind de frumusețe, vine cu alai și cu lăutari la casa miresei. Se întâlnesc cu mare bucurie (tradiția le-a interzis să se vadă câteva zile înainte – calvar mare pentru Giovana!!! -), ies în curte și toată lumea dansează și chiuie pe muzica înfocată a lăutarilor. (Se pare că și pe Miuța au vrut s-o antreneze la dans!)

Dar ea se gândea mai mult să nu deranjeze cu nunta prea veselă pe vecina din față – care se odihnea de obicei la ora aceea…

Poate ar fi trebuit și ea, vecina, să vină la nuntă! Fusese invitată! O cunoaște pe Giovana de la vârsta de 3 luni, de când copilul a venit la Miuța!

Din păcate, ea – vecina – este model de victimă al „blocajului național”: nu este bine să ai de-a face cu țiganii, nici când sunt bebeluși, nici când au 3 anișori, nici la 6 ani, nici la 10 ani, nici la 14 ani sau 18 ani! Cu atât mai mult când se mărită! De aici, interzicerea totală pentru Giovana, în tot timpul celor 18 ani, de a intra în casa ei, de a participa la o sărbătoare comună sau la vreo aniversare – ori în casa vecinei ori în casa Miuței -. O ostracizare totală pentru fata-țigancă!

Este adevărat că la Biserica din cartier copiii lor se vedeau regulat. Tăcuți și cuminți în fața Domnului, El îi invita la El: „Lăsați copiii să vină la mine, căci a unora ca aceștia va fi Împărăția cerurilor”. Nici cea mai mică umbră de discriminare nu se aude în această chemare! El nu zice: numai anumiți copii să vină la mine, numai cei „de rasă nobilă”(!!!), din familii „bune”, numai cei ce învață bine la școală și care își iau Bacalaureatul cu brio…

Oare aceste îndemnuri din învățătura creștină pătrund până la urechile mamelor grijulii de a-și feri proprii copii, de vecinii sau colegii lor? Sunt ele conștiente că nu educă tânăra generație la deschidere, la încredere în prietenie, la respect pentru ceilalți ci la dispreț sau, mai grav, la rasism primar?

Cine a pierdut din aceste momente binecuvântate de la nunta Giovanei? Ea, care a fost înconjurată cu toată dragostea atât de familia și de prietenii ei, cât și de familia mirelui (cei patru frați mai mari ai lui Bogdan cu soțiile), sau copiii vecinei care priveau ascunși printre perdele geamurilor ce se întâmplă în curtea Miuței?

Domnișoarele de onoare și Narcis

Actul V – Cununia

Biserica era spațioasă, splendidă, cu iconostasul aurit. Mirii frumoși, nașii solemni, biserica era plină de nuntași.

Ritul cununiei ortodoxe este foarte frumos și bogat. Doi preoți tineri, au celebrat cu noblețe și umanitate.

Am adăugat calificativul de „umanitate” căci a avut loc un eveniment deconcertant: nașa era pe cale să leșine! Au sărit: mama nașei, sora, fiica, i-au luat lumânarea din mână, buchetul de flori, au adus un scaun, o ventilau cu un evantai mare, au desculțat-o de pantofii cu tocuri, i-au dat să bea apă…

Bogdan și fratele lui (nașul) au continuat să rămână solemni, Giovana, deja prea serioasă, se simțea îngrijorată… dar ceremonia a continuat să se desfășoare cu blândețe.

Narcis, prietenul din cea mai fragedă copilărie a Giovanei, ține bradul mirelui dar parcă ar spune: atenție! Eu sunt aici și o veghez!

Actul VI – la restaurant

Ca să liniștesc cititorii mei, voi exclama de la început: nașa, resuscitată, a dansat toată noaptea în picioarele goale, antrenând fetele la dans!

Giovana mi-a explicat a doua zi de ce i se făcuse rău tinerei nașe: dis de dimineață femeia spălase mașina, o împodobise pentru nuntă, îmbrăcase copiii pentru sărbătoare, se preparase și ea (coafură, machiaj). Apoi, nunta la ora 13 la primărie, ceremonia îmbrăcării miresei, dansul cu lăutarii, astfel că, la cununia la Biserică a ajuns… „năucă”! Doar că, tinerețea ei și „motivația” cu care s-a investit în nunta lui Bogdan și a Giovanei, au fost simțite de la început până la sfârșitul „Operei”.

Căci, dacă scrisesem la început că „generalul” nunții a fost Miuța, directorul spectacolului a fost ea, NAȘA. Nimic nu a lipsit, toate personajele principale (Giovana, Bogdan, Nașul) își știau la perfecțiune rolul și tot ce trebuie făcut.

Orchestra a cântat toată noaptea și lumea s-a bucurat. Noi, echipa vârstnică a nunții am plecat pe la miezul nopții și astfel am pierdut secvența cu tortul miresei, ritualul cu furtul miresei și șampania…

Le urăm: „CASĂ DE PIATRĂ”!

Azi și ieri

octaviazaharia Vezi tot →

Privesc viata ! Unde ne duce ? Spre cei dragi!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: