„Cu cât mai departe poți privi în trecut, cu atât mai departe poți vedea în viitor.” (Winston Churchill, 1874-1965)

Istoria cu civilizațiile ei este, din toate timpurile si pe toate meridianele, imensă.

Am alunecat în jos și în sus cu memoria prin Istoria Franței și am căutat personaje feminine care au marcat epoca lor, dar care au și străbătut timpurile și spațiile lumii: cele care au participat la viața politică a cetății, a femeilor scriitoare, filozoafe, sau a acelora care au făcut să progreseze știința omenirii…ca femeile din zilele noastre!

Aproape în toate epocile Istoria este făcută de bărbați și scrisă de bărbați, astfel articolul acesta deschide un ciclu mai amplu, Ciclul „Civilizație masculină”. Firul călăuzitor care va purta reflexiile mele este o întrebare cu rezonanță retorică: unde sunt femeile?

Unde sunt femeile?

Răspunsul cel mai firesc, valabil de când lumea, este că ele poartă viața, sunt devotate familiei și asigură „plăcerea” bărbaților.

De la Platon, care considera femeile și copii din Republica sa cu același statut, – de minori-, până foarte curând în istorie, când femeile au obținut drepturi cetățenești egale cu bărbății, drumul a fost foarte lung și este încă drum lung până ce vor avea aceeași pondere în toate domeniile vieții sociale, politice sau economice, ca bărbății…

Știam că, până acum, la conducerea guvernelor franceze au fost numai bărbați, cu o singură excepție în 1993 când, pentru câteva luni -și repede ejectată de pe post-, Franța a avut o Prim-ministră, Doamna Edith Cresson. (În zilele noastre lucrurile au evoluat, Prim-ministru este Doamna Elisabeth Born și ca număr de miniștrii sunt la paritate domnii cu doamnele ministre).

Scrutând istoria și consultând statisticile, am găsit:

-19 Șefi ai guvernului regal („Miniștrii principali de Stat”) sub Vechiul Regim (1598-1792) – printre care Cardinalul De Richelieu și Cardinalul Mazarin,

-172 de șefi de guvern, de la Taleyrand (1754-1838) până la Jean Castex în zilele noastre (2021-2022) și, cum menționam mai sus, Istoria nu ne-a lăsat decât nume de bărbați…

Nici printre cei 72 regi și cei trei împărați din istoria Franței nu există nici o femeie! Reginele jucau rolul de „First Ladies” (excepție făcând Blanche de Castille (1188-1252) mama lui Ludovic cel Mare și Maria de Medicis (1575-1642), mama lui Ludovic al XIII-lea, care au condus țara până la majoratul fiilor lor).

Și, nu este așa de mult cănd deputații francezi dezbăteau (în 1944), despre dreptul la vot al femeii și despre dreptul de a putea fi aleasă în organele publice.

În martie 1944, deputatul Ferdinand Grenier susținea în Adunarea Consultativă, la îndemnul lui De Gaulle, dreptul femeii la egalitate cu bărbații,

„ca astfel să îi manifestăm solidaritatea și voința noastră de a nu o mai trata ca pe o minoră, ca pe o ființă inferioară”!!!

Accesul egal al femeilor și al bărbaților la mandatele electorale și la funcții elective a reușit totuși să fie votat în 24 martie 1944.

Mai aproape de timpurile noastre, cine și-ar închipui că în Franța, până pe 13 iulie 1965, soția avea nevoie de consimțământul în scris al soțului ca să-și poată lua servici, sau să poată să-și deschidă cont bancar în nume propriu!!!

Până în epoca foarte recentă -a doua jumătate a secolului XX, când trăim o adevărată revoluție a statutului economic, social si politic al femeii- marea majoritate a eroinelor istoriei erau ori fecioare, ori curtezane.

Cum unele personajele pe care le-am ales din Istoria Franței sunt personalități îndepărtate în timp, povestea lor a devenit o legendă, astfel că multe dintre cele transmise despre ele pot să nu reziste la cercetarea istorică actuală.

Încă o remarcă introductivă care îmi pare necesară pentru un cititor din zilele noastre: apelația de „sfânt” înaintea unor personalități istorice poate suna ca „abuzivă” sau chiar „agasantă”. Pentru orice locuitor sau turist al Parisului, „Saint-Germain” este un mare bulevard, „Saint Francois-Xavier”, o stație de metrou. „Saint Remy” este patronul bisericii din cartierul meu și „Sainte Genevieve” este un cartier din mijlocul Parisului, etc.

Este dificil, pentru majoritatea dintre noi, să îi închipuim ca persoane care au trăit cu adevărat, care au istoria lor proprie, care este cum am scris mai sus, de cele mai multe ori, transformată de legenda timpului- …

Fecioarele războinice

Titlul ales este prea dur căci ele au luptat cu armele generozității, ale curajului și al înțelepciunii! Setea nestinsă de apărare și libertate pentru popor se nutrea din credința fără margini în ajutorul lui Dumnezeu.

(Personalitățile lor, însă, nu inspiră învățăturile tratatelor de morală ale timpurilor moderne și nici catehismele de școală tocmai pentru că au fost persoane vii, implicate cu eroism în problemele epocii lor).

Aleg să amintesc aici despre trei fecioare consacrate, care au marcat cu legenda lor istoria de pe aceste meleaguri: Sainte Genevieve (Sfânta Genoveva), Jeanne d’Arc și Tereza de Lisieux. Cum scriu despre personalități extraordinare, stilul hagiografic va domina!

Sainte Geneviève – prima femeie politică din Istoria Franței

Foarte puțini parizieni „o cunosc”. Poate ghizii turistici menționează că, în fața Catedralei Notre Dame, pe malul stâng al Senei, se află muntele care-i poartă numele: La Montagne Sainte Geneviève.

Pe această colină se află înaltele institutii de cultură și învățământ: Sorbonna, Colegiul Franței, Facultatea de Drept, Clădirea Vechii Politehnicii – actualul Minister al Cercetării și a Învătamăntului superior-, Ecole Normale Supérieure, Institutul de științe „Marie Curie” și cele mai prestigioase Licee ale Parisului – Louis Le Grand, Henry IV si…Panteonul.

Prevăzut a fi o biserică închinată Sfintei Genoveva, unde să fie depuse moaștele ei, Panteonul a devenit o necropolă în care se odihnesc marile personalități ale culturii franceze: Voltaire, J.J.Rousseau, Victor Hugo, Jean Jaurès, Jean Monet et…Marie Curie. Osemintele Sfintei Genoveva au fost mutate într-o biserică din apropierea Panteonului, Saint-Etienne-des-Monts.

Sainte Geneviève este patroana Parisului. S-a născut către anul 420 la Nanterre într-o familie de aristocrați galo-romani de origine francă. Tatăl ei deținea prestigioase funcții în Imperiu. El s-a convertit la creștinism iar Geneviève a fost consacrată ca fecioară in slujba Domnului din tinerețe- ceea ce a făcut să devină o adevărată Jeanne d’Arc a epocii sale.

La moartea tatălui, în vârstă de numai 20 de ani, ea moștenește funcția de magistrat municipal de Paris (a fost în timpul vieții, ceea ce numim noi în ziua de astăzi, primărița Parisului).

Deși tânără, prin înțelepciunea și forța ei de caracter ea va susține curajul parizienilor în timpul asediului orașului de către hunii lui Atila. A rămas celebru strigătul ei:

„Bărbații să fugă dacă vor, dacă nu sunt capabili să se bată! Noi femeile, ne vom ruga la Dumnezeu atât de mult, că El ne va asculta suplicațiile.”

Cinsprezece ani mai târziu, Parisul este asediat de Childeric 1-ul, regele francilor salieni (-venind din Belgia actuală-). Geneviève reușește să spargă asediul procurând provizii pentru locuitori de prin alte regiuni din Franța, pe transport fluvial.

Femeie de afaceri, apărătoare a credinței creștine, protectoare a orașului, generoasă cu săracii, a avut mult de luptat în lunga sa viață pe toate planurile și, timp de 60 de ani, a dominat viața politică și religioasă a epocii.

In acele vremuri se confruntau administrația imperiului Galo-Roman cu popoarele „barbare” care se băteau neîncetat pentru ocuparea vechilor cetăți romane – inclusiv pentru cetatea Luteției (Parisul de azi). Chiar și Sfintei Genoveva i se reproșa originea sa etnică de către populația galo-romană, căci ea avea origine francă (francii erau o confederație de triburi germanice).

Din punct de vedere religios, contactul cu Imperiul Roman a dus la multe convertiri la creștinism dar, cum și în creștinismul din epocă erau mai mule ramuri (catolicismul-roman, arianismul…) confruntările între popoare avea și fundal religios: Vandali, Vizigoții, Burgundii îmbrățișaseră erezia arianismului, iar Galo-Romanii și Francii erau apărători ai catolicismului-roman.

Sainte Geneviève era extrem de prezentă în toate aceste lupte religioase si politice. De exemplu, la început se opune lui Clovis ca să-l accepte în cetate ca rege, dar găsește o soluție: îl însoară cu Clothilde, nobilă creștină. După un război câștigat, îl convinge să se boteze la creștinismul catolic, pe el împreună cu cei 3000 bărbați care l-au însoțit în război. Vor fi botezați de Saint Remy la catedrala din Reims în 505 sau 507. Participarea intensă la bătăliile religioase i-au adus lui Genevieve și acuzații de „profetesă” sau chiar de „vrăjitorie”… Și în zilele noastre, naționaliști înfocați strigă că nici ea, nici regele Clovis sau Clothilde nu sunt francezi!!! Este drept, doar că Istoria Franței, care este povestită copiilor în școli, începe cu ei! Știința savantă de azi nu găsește izvoare suficient de fiabile pentru a ne da date sigure despre acele timpuri, dar legendele Sfintei Genoveva, a lui Clovis și al Sfinților care abundă în jurul lor (Saint Germain, Saint Remy) au străbătut veacurile istoriei…

Jeanne d’Arc-Fecioara pe rug

(1412-431)

Legenda ei e cunoscută în întreaga lume.

Contextul istoric este cel de al Războiului de 100 de ani care opunea regatele engleze și cele franceze, pe fond de război civil și de lupte fratricide…

De data asta, Domnul era de partea francezilor!

În haine de ostaș, Jeanne a participat la mai multe bătalii, dar cea mai importantă misiune a avut-o pe lângă regele Charles VII, pe care l-a încurajat în lupta cu englezii. Ea a participat activ la întronarea lui ca rege în catedrala din Reims.

Ceea ce a marcat istoria a fost sfârșitul ei tragic: capturată de ducele de Burgundia și vândută englezilor, dată spre judecare unui tribunal francez condus de episcopul de Beauvais -fost rector al Universității din Paris-, abandonată de rege, osândită ca eretică și vrăjitoare pe rugul infamiei „La Pucelle d’Orleans” rămâne până la sfârșit fidelă vocației sale.

De copilă ea se simte investită de Dumnezeu cu misiunea de a elibera pe francezi de ocupația englezilor: Sfântul Mihail, Sfânta Caterina și sfânta Margareta o susțin în luptă.

A fost reabilitată de regele Carol al VII-lea peste câțiva ani, dar legenda ei, de „Fecioara pe Rug”, impresionează generațiile viitoare.

Am avut ocazia, oh, de câte ori repetată, să ascult Oratoriul Dramatic „Fecioara pe Rug” de Arthur Honegger, pe versuri de Paul Claudel. O operă de o frumusețe zguduitoare, care „servește” bine eroina și epoca ei…

Un destin mondial

(1873-897)

Deși mai puțin cunoscută de generația actuală în Franța, Tereza de Lisieux este o celebritate incontestabilă: milioane de biserici romano-catolice din lume păstrează cu tandrețe statuia ei – cu fața tânără și înveșmântată în costumul carmelitelor, ținând pe brațe un buchet de trandafiri – .

„Autobiografia” ei este un bestseller mondial – cu mai mult de 50 de milioane de exemplare vândute – și tradusă în 50 de limbi.Nu cred că exagerez scriind, cu riscul de a șoca pe toți francezii din lume, că „sfânta Tereza a Pruncului Isus” este cea mai cunoscută persoană de origine franceză din lume, depășind notorietatea eroului național Charles de Gaulle, sau scriitori ca Victor Hugo…

Ne putem întreba: ce a adus nou lumii creștine această tânăra călugăriță în scurta ei viață pentru a consola atâtea și atâtea suflete?

Trandafirii pe care-i poartă pe brațe ne amintesc o promisiune a ei: „…eu vreau sa-mi petrec cerul făcând bine pe pământ…După moarte voi face să cadă o ploaie de trandafiri”, ca și cum moartea care se apropia de ea (era bolnavă de tuberculoză) îi lăsa destinul neîmplinit…Atâta iubire și generozitate fără margini care o animau nu puteau să se stingă, ci numai sa rodească…

Mistica ei a răsărit ca o oază de simplitate si „accesibilitate” la divin, surprinzătoare într-o epocă așa încărcată ca cea în care trăia – si în care trăim și astăzi – …

La sfârșitul secolului XIX industrializarea era frenetică în lumea occidentală, sistemul financiar mondial își începuse bătălia, cultura abunda în curente de tot felul, iar tratatele savante de teologie încărcau spiritele creștine cu raționamente sofisticate…

In acest context îngreunat al istoriei, gândurile și „teologia” Terezei de Lisieux ne-au condus spre o viziune de o simplitate evanghelică: ea a „repus” în centrul spiritualității simplitatea absolută a Pruncului Isus. Nu se putea o cale mai accesibilă și mai odihnitoare a oricărui suflet de a se apropia de Dumnezeu!

Scriu cu atâta tandrețe despre sfânta Tereza a Pruncului Isus căci mă leagă amintiri personale: „Istoria unui suflet”, autobiografia ei, este prima carte în limba franceză pe care am citit-o.

Cu rudimentele mele de franceză de la cursurile liceale și cu dicționarul în mănă aproape cuvânt cu cuvânt, am putut pătrunde în lumea credinței sub îndrumarea ei…

(De curând am avut bucuria de a asculta pe YouTube Missa Sanctae Thereziae ab Infante Iesu – pentru cor de femei și orgă a compozitorului Șerban Nichifor).

Figuri feminine

Nu este ușor să găsim în istoria Franței figuri celebre de scriitoare, de filozoafe, de artiste până spre sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX.

George Sand (1804-1876), poetă și scriitoare, a rămas în memoria saloanelor pariziene mai ales prin prietenia ei cu Alfred de Musset și Frederic Chopin.

Colette (1873-1954), membră și Președintă a Academiei Goncourt, a fost propusă pentru Premiul Nobel în 1948.

Anna de Noaille (1876-1933) a fost o poetă și romancieră de origine română (născută Bibesco Bessaraba de Brăncovan).

Despre Simone De Beauvoir (1908-1986), Simon Weil (1909-1943) și, în mod deosebit, despre Fraçoise Giroud (1916-2003), voi scrie în o altă secțiune a reflexiilor intitulate: „Civilizație masculină”.

In acest capitol voi scrie câteva rânduri despre artista Sarah Berhardt, creatoarea de modă Coco-Chanel și despre marea savantă Marie Curie.

Toate trei de origine foarte modestă, ajung prin geniul lor, „staruri” cunoscute în lumea întreagă.

SARAH BERNHARDT (1844- 1923) – ACTRIȚĂ DE GENIU

Delăsată de mamă, fără tată cunoscut, își petrece copilăria într-o mânăstire unde, ca urmare unor elanuri mistice puternice, dorește chiar să se călugărească. La 14 ani părăsește viața monahală și se înscrie la Conservatorul de Artă Dramatică din Paris.

Victor Hugo a numește „Voce de aur” și toți scriitorii epocii rivalizează în a avea piesele de teatru în interpretarea ei, „Impărăteasa teatrului”: Edmond Rosland, Oscar Wilde, Alfred de Musset...

Lirismul său, elocvența amplă a vocii și profunzimea de o inteligență rară a emoțiilor entuziasmează orice public, fără excepție.

Ca „star” internațional, a cutreierat lumea în lung și în lat: Ministrul Afacerilor Externe, Renée Viviani, îi acordă în 1914 Crucea de Cavaler al Legiunii de Onoare pentru a fi „răspăndit limba franceză în lumea întreagă”.

COCO CHANEL(1883-1971), SIMBOL AL ELEGANȚEI FRANCEZE

Timpul petrecut într-un orfelinat ținut de maici i-a marcat stilul de modistă: „abolind” crinolinele, dantelele, volanele, corsetele, ea a revoluționat moda prin sobrietate și simplitate, eliberând corpul femeii. Albul și negrul au devenit culori emblematice a ținutelor Coco-Chanel..

Prin stilul ei, o nouă figură a feminității apare: fotografia pe care am ales-o cu ea, luată în 1928, nu și-a pierdut cu nimic modernitatea prin deceniile timpului.

Cunoscut pe toate meridianele, stilul Coco-Chanel este și în zilele noastre o marcă de mare lux, iar parfumul Chanel N° 5 face parte din comorile iubitoarelor de esențe prețioase din lumea întreagă.

MARIA SKLODOWSKA-CURIE(1867-1934) – SAVANTA

Ea este prima femeie care a primit premiul Nobel, singura femeie care a primit două premii Nobel și singura persoană din lume care a obținut cele două premii la discipline diferite: fizică și chimie!

Un palmares excepțional pentru cea care, în tinerețe, ca să-și adune bani pentru studii și-a luat de lucru ca guvernantă.

Cum studiile universitare erau interzise în vremea aceea în Polonia, ea emigrează la Paris pentru a urma fizica la Facultatea de Științe din Paris.

După obținerea licenței în fizică și matematică, lucrează în cercetare, obține doctoratul, colaborează cu Pierre Curie în domeniul magnetismului metalelor, a radioactivității. Ea descoperă polonium, 400 de ori mai radioactiv ca uraniul și radium, 900 de ori mai radioactiv ca uraniu. Astfel „tabloul lui Mendeleev” e îmbogățit cu două noi elemente.

După moartea brutală a lui Pierre Curie, cel care devenise soțul ei, ea preia catedra lui universitară și devine prima femeie Profesor la Sorbona. Își continuă cu eroism munca de cercetare, expunându-se la radiații, și cultivă neîncetat colaborarea cu savanții lumii: Marie Curie se angajează alături de Albert Einstein în „Comisia Internațională de Cooperație Intelectuală”.

Fiicele ei, Irène Jolliot-Curie și Eve Curie, vor continua activitatea de excelență a mamei lor.

Vreau să fac aici o remarcă importantă: Marie Sklodowska-Curie a fost susținută în vocația ei excepțională de întreaga familie Curie: de Pierre Curie, soțul ei, de socru ei, de cumnați…

Este singura eroină de care am amintit în acest parcurs istoric care a avut o viață de soție, de mamă, în același timp cu activitatea prolifică de eminentă savantă! Marie Curie este și prima femeie înmormântată cu funerarii naționale în Panteon iar Institutul de Științe din Paris îi poartă numele.

Gânduri deschise…

Aruncând cu admirație câteva gânduri spre mari figuri, mari legende feminine din Istoria Franței, scormonind prin secole și milenii de istorie, rămân cu o întrebare de fond: unde sunt femeile? Femeile scriitoare, femeile filozoafe, șefe de curente sociale și politice sau de întreprinderi economice majore ?

Voi mai căuta unele piste de înțelegere a acestei situații în istorie, cu o privire mai insistentă pe cauzele și manifestările „civilizației masculine”, în alte scrieri…

Azi și ieri