Emmanuel Macron, un căpitan înaintea navei

Emmanuel Macron a fost un „copil minune”, un adolescent care „știa totul despre toate” – după spusele fiicei lui Brigitte, Laurence Auziere, colegă de clasă cu Emanuel la liceul „La Providence” din Amiens -.

Din fragedă tinerețe și până în ziua de azi a urmărit cu dragostea lui femeia iubită, Brigitte, și astfel a devenit, prin alianță, tatăl a trei copii – și este deja de 7 ori bunic – . 

Ia Bacalaureatul, – secția științifică -, cu mențiunea Foarte Bine, obține o Diplomă de Studii Aprofundate (DEA) în filozofie, apoi iese diplomat la Institutul de Studii Politice din Paris, (IEP) iar în 2004 termină Școala Națională de Administrație (ENA).și devine Inspector de finanțe.

La 30 de ani este numit raportor în Comisia pentru creștere și dezvoltare, la 31 de ani este angajat de Banca Rothschild iar peste trei ani devine asociat-gerant al băncii.

In paralel intră în politică susținându-l pe Francois Hollande și după câștigarea alegerilor este numit secretar general adjunct al Cabinetului Președintelui. La numai 37 de ani devine Ministrul Economiei, al Industriei și al Numericului.

După 2 ani își dă demisia din guvern și fondează propria sa mișcare politică, Republica în mișcare, „La Republique en marche” (LaReM). Dupa numai un an, în mai 2017, ajunge Președintele Franței.

Am prezentat această biografie rapidă a lui Emanuel Macron pentru a înțelege cu ușurință ritmul lui, care se exprimă tocmai prin această rapiditate.

„Republica în mișcare” (La Republique en marche)

Este vorba de o mișcare politică inițiată de Emanuel Macron care a „măturat” în calea ei, în drumul spre glorie, toate celelalte partide politice, până la câștigarea alegerilor prezidențiale. O mișcare care nu se voia nici de stânga nici de dreapta, sau, și de stânga și de dreapta. „Republica în Mișcare” voia să evite clivajele politice. Politica franceză era câmpul de bătaie al partidelor politice de mare tradiție: în stânga, socialiștii și „Franța nesupusă”, iar în câmpul politic de dreapta, Republicanii (liberalii) și Frontul Național al familiei Le Pen. In schimb, centrul politic era liber căci nici un partid puternic nu mai ocupa aceasta poziție pe masa de șah al politicii franceze în anii 2016-2017 . Centrul politic era chiar un bulevard liber pentru „Mișcarea” lui Emanuel Macron.

Nu numai personalitatea tânără, novatoare, progresistă a lui Emanuel Macron a atras alegătorii, dar și chiar acest clivaj al mișcărilor politice opuse și ineficace ne „enerva”: aceeași oameni politici de zeci de ani, aceeași deputați, senatori și miniștrii. Tot aceștia erau și Șefi de regiune, Primari ai orașelor și cumulau și cumulau funcții…. (și veniturile legate de ele), ca adevărați oameni politici aleși pe viață, într-o democrație rău înțeleasă. In plus, ei, toți acești „baroni” ai politicii, erau blindați de privilegii, și cum erau în rețea, toți, fie ei socialiști sau naționaliști , liberali, etc., aveau aceleași interese și nu puteau fi deșurubați din posturile lor multiple. Cum ei făceau nu numai politica dar și legile, aveau toată puterea în mâinile lor să servească în primul rând propriile lor interese.

Alegerea lui Emanuel Macron ne promitea o împrospătare a politicienilor, reducerea cumulului de mandate și alte legi de reînnoire a societății. Căci actualul Președinte este prin natura sa, un progresist.

Eu l-am susținut – în sinea mea-, de la început, am votat pentru el, găndindu-mă că trebuie să se miște și Franța într-o lume care fierbe. Tradiție, tradiție, privilegii, privilegii, dar și realism: să încerci să progresezi este o necesitate pentru un popor, adică pentru poporul francez.

După alegeri, m-am dezinteresat de politică căci mi-am zis: sa-l lăsăm să lucreze căci renovarea unei societăți nu se face cu una cu două…

Cum a fost ales, s-a înconjurat la Cabinetul Prezidențial de o echipă tânără de experți, -de tehnocrați-. A format guvernul din miniștrii luați din diverse sensibilități politice, -cei care au vrut să colaboreze la „Republica în Mișcare” – : Prim Ministrul, Ministrul Economiei și Ministrul Bugetului i-a luat de la Liberalii Republicani, Miniștrii de Interior și de Externe de la Socialiști, etc. Printre deputații aleși erau mulți veniți de la societatea civilă (și care nu numai că nu erau cunoscuți, -figuri noi- ,dar care nu știm ce experiență politică aveau…)

Apoi Emanuel Macron și Guvernul au început să atace dosarele: desființarea ISF ului (adică al impozitului pentru averile mari), Codul muncii, Legea pensiilor, a Asigurările de șomaj, etc, etc. Toate au fost atacate cu repeziciune, pe nerăsuflate, ca să nu aibă nimeni timp să riposteze ceva.

Dacă exista vreo opoziție Președintele replica cu hotărâre: m-ați ales pe un program, acum eu îlaplic!

In acest raționament s-a strecurat o eroare de calcul simplă și majoră: la programul prezentat d’Emanuel Macron pentru alegeri, nu a aderat decât o minoritate dintre alegători. El a fost ales în primul tur de scrutin doar cu 23 la sută din populație și, de cele mai multe ori, nu pe baza programului (pe care comentatorii politici îl considerau slab), dar mai ales pe personalitatea lui.

Apoi, cei ce au votat cu el în al doilea tur la președenție au fost cei care nu voiau cu nici un preț ca extrema dreaptă, – anti euro, anti europeană, populistă și naționalistă- , să câștige alegerile în Franța. Deci au votat cu Emanuel Macron: aceștia nu au votat pentru programul susținut de acest candidat. Restul de aproape jumătate de populație, cei ce au votat cu Frontul Național, erau cu fermitate ostili programului prezentat de candidatul „Republicii în Mișcare”. Revin la un calcul simplu: cam trei sferturi din popor nu l-a votat pentru programul lui pe actualul Președinte.

Un căpitan înaintea navei

Cum au ajuns la putere, Emmanuel Macron și guvernul lui , au început să pună programul în practică, cu repeziciune și convingere: tot așa cum un matelot conducând o navă trebuie cu orice preț să mențină drumul, tot așa și guvernul, trebuie să urmeze traiectoria stabilită cu orice preț. Aceasta este o expresie luată din navigație: căpitanul are toată responsabilitatea, decide în conștiință ce este de făcut în momentele decisive, și mateloții țin direcția de înaintare fără drept de derivă.

Din nou, cred că aici au avut loc alte erori de strategie:

Una dintre erori, – cea mai simplă de constatat dar dificilă pentru mine să o exprim – constă în aceea că, ritmul căpitanului și al navei pe care o conducea erau diferite. Nava, adică poporul francez cu toate tradițiile lui milenare, seculare și decenale, înainta foarte lent , – sau nu voia sa înainteze deloc -, iar căpitanul vioi și plin de idei, adică Președintele Macron, flutura steagul puterii de unul singur, chiar „luându-o înaintea navei”. Dacă rămân în această metaforă a căpitanului și a navei, este foarte greu de înțeles acest lucru: cum poate un căpitan să plutească cu repeziciune pe ape, înaintea propriului sau vapor! Dar, deocamdată, eu am numai această imagine absurdă în cap prin care exprim viziunea mea politică!

O alta eroare: cum Emanuel Macron nu voia să fie îngreunat în mersul lui de nimeni, a înlăturat, sau a subțiat, toate corpurile sociale și politice care-i stăteau în cale: partidele tradiționale au slăbit brusc, iar o parte din membrii de valoare au fost atrași în „Miscarea Republicană”, cu Sindicatele nu a vrut sa-și „piardă timpul”, primarilor și consiliilor populare le-a micșorat enorm bugetul printr-o lege electorală (suprimarea progresivă a taxelor pe locuință, taxe care alimentau funcționarea orașelor). Nici față de jurnaliști și față de Media în general nu a fost mai prietenos ci i-a ignorat pur și simplu, (chiar s-a creat o ostilitate între ei și Președinte).

Se pare că nici proprii miniștri nu aveau cuvânt în fața lui (după numai 15 luni, Ministrul de Stat pentru tranziția ecologică și solidară, Nicolas Hulot, și-a dat demisia. După numai 16 luni, Gerard Collomb, Ministrul de Stat al Ministerului de Interne, își da demisia. Președintele împins la demisie și pe Șeful Statului Major, spunând: eu sunt Șeful!

Emanuel Macron avea dreptate: prin Constituție, Președintele Republicii din Franța are puteri imense, este un fel de monarh absolut doar că este ales pe timp limitat.

Emanuel Macron avea și o poreclă: Jupiter! El, el și numai el! Astfel a rămas singur!

Tot ceea ce am „povestit” despre Emanuel Macron în acest articol, este nu numai ca să-l fac mai cunoscut (prin prisma mea) pe Președinte, dar aceasta este și o pregătire a articolului despre gravele evenimente care au avut locul în Franța anul acesta: răscoala vestelor galbene.

Azi și ieri

octaviazaharia Vezi tot →

Privesc viata ! Unde ne duce ? Spre cei dragi!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: