Ieri Victoria ne-a invitat la ea. Ea este „animatoarea clubului nostru” de conversații în limba engleză. Are o casă foarte frumoasă, spațioasă și, ce este esențial, este generoasă și îi place convivialitatea.

Am început întrunirea noastră cu jocuri de societate. Printre altele, am fost invitați cu toții să ne caracterizăm reciproc până se ajungea la un consensus asupra unei singure trăsături. Philippe, unul din colegi- va face până la întâlnirea viitoare o compoziție de post-it cu această unică trăsătură a tuturor colegilor din grup.

Astfel, după câteva tatonări fericite, am ales pentru Victoria titlul de Miss Univers.

Nu numai că este o femeie fermecătoare, dar tot parcursul ei o poate desemna ca Miss Univers. S-a născut într-o țară anglofonă din Africa, apoi s-a mutat cu familia în Australia (tatăl ei era un medic englez). Facultatea de medicină a făcut-o în Noua Zeelandă. Venind în Franța nu a avut dreptul să profeseze medicina. Se căsătorește cu un spaniol din Franța și astfel se stabilește la Paris – acum locuiește la Chatillon.

Victoria are o familie frumoasă: are cinci copii și ei care mai de care mai frumoși. Copiii, în jur de 18- 25 de ani, cunosc la perfecție cele trei limbi: franceza, engleza și spaniola, fac și muzică la un bun nivel, dar în rest, „ei fac fiecare ce le place, important este să fie fericiți”. Toți din familie nu circulă decât cu bicicleta (Victoria vine la cursurile de engleză cu trotineta!!!)

Acum ea are un nou proiect: să plece în Sicilia și să-și facă o fermă ecologică cu una din fete, care și ea și-a schimbat profilul: de la studii de inginer acum lucrează la trandafiri în „Jardin de la Bagatelle„, (o grădină celebră pentru concursul internațional de trandafiri) .

Si noi, studenții (!) suntem veniți de pe undeva din universul nostru pamântesc

Eu, personal, sunt nouă în grupul acesta de conversații, numai de anul acesta, dar rând pe rând ajung să-mi cunosc mai bine colegii. Astfel, voi povesti câte ceva și despre alți colegi:

Etienne este originar din Cambodgia. Pe timpul războiului civil și sub Khmerii Roșii își pierde părinții. Orfan și al nimănui, hoinărește pe străzi și mănâncă prin gunoaie, împreună cu o bandă de copiii orfani. După terminarea conflictului este luat în mâini de o asociație de binefacere, iar apoi este trimis în Franța, cu un lot de alți copii orfani.

Ce l-a salvat a fost gustul pentru studii: acum este cercetător în biologie la CNRS (Consiliul Național de Cercetare Științifică).

Susanne este originară din San Salvador. A făcut școala primară în SUA. Apoi s-a stabilit cu părinții în Guatemala. S-a căsătorit cu un francez profesor la Alliance Francaise (o Instituție unde se predă limba franceză pentru străini) și a început din nou să cutreiere lumea acompaniindu-și soțul în misiunile lui. Stabilindu-se în Franța, a lucrat în diplomație pentru o Ambasadă de limbă Spaniolă (nu-mi mai amintesc care…)

M-am apropiat de Susanne prin muzică căci tatăl ei fusese un mare violonist. Chiar și ea a început sa studieze vioara, pianul, chitara, cu cei mai mari muzicieni, prieteni ai tatălui ei. Dar și ea – și profesorii ei – se descurajau repede…

Cu Teresa am o anumită complicitate: este poloneză. Are studii de lingvistică și lucrează ca bibiotecară în Paris.

Layla este originară din Madagascar dar este indiancă ca origine. Problema ei este că atunci când se duce în India, unde sunt atâtea popoare și atâtea limbi, numai cu engleza ar avea ceva șanse să se înțeleagă cu cineva. Ea a făcut facultatea de drept la Montpellier, – nu știu dacă profesează -, dar știu că se duce la toate cursurile de engleză care îi ies în cale.

Odile este din Benin. Și ea a avut un parcurs internațional: a trăit prin Iran, prin Egipt…Este critic de teatru (Doctor în teatru???) A scris articole și cărți.

Claude este un „fun” al maratonului. A început doar pe la 40 de ani această pasiune, a „vânat” cu asiduitate toate cursele de pe glob…Acum a devenit un ghid pentru noii maratoniști.

Eu sunt „Românca”.

Deja din a doua lună de curs m-am oferit să le prezint Țara Mea (în engleză, bineînțeles)! Le-am anunțat de la început că nu voi atinge 3 subiecte în speech-ul meu: Dracula, Ceaușescu și Romii. Le-am vorbit o oră despre geografia României cu implicațiile geopolitice, despre istoria trecută și cea recentă, le-am arătat poze și video-uri cu tineri români care reușesc cu excelență în studii dar și cu o pleiadă de oameni de cultură și politică din Franța care sunt de origine română.

Un sfărșit neașteptat…

Cu acești colegi și cu această ambianță (am luat masa împreună…) totul ar fi trebuit să se sfârșească minunat!

Dar nu! Din nou catastrofă! – În ultima lună familia noastră o ține numai în catastrofe! Este adevărat că de fiecare dată Providența ne ocrotește de catastrofe finale, dar sunt totuși catastrofe – !

Gata să plecăm, într-o atmosferă voioasă, un coleg se oferă să-mi scoată mașina din locul de staționare – căci îi părea că mie mi-ar fi incomod să o fac!? Generos și întreprinzător pornește mașina, nu-și dă seama că este cu cutie automată, mișcă puțin manivela și mașina izbucnește singură. El se sperie, învârte volanul (!?), mașina traversează strada cu vioiciune și pocnește – și se oprește!!! – într-un gard care era în renovare. Toate acestea sub privirile disperate a tuturor colegilor și pietonilor de pe stradă.

Mașina a fost dislocată complet dar colegul nu a pățit nimic în timpul izbiturii și nici nu a lovit pe nimeni. Totuși Jean-Marie, colegul cel generos, a fost așa de afectat, că ne era teamă să nu facă un infarct. Sper să-și revină din șoc!

Am telefonat la Asigurări, au luat mașina pe sus, va fi examinată de un expert și…

M-am bucurat că Mohamed nu a fost supărat: o să mergem mai mult pe jos, o să luăm mijloacele de transport în comun, trenul etc, și astfel, o să începem o viața nouă!

Azi și ieri