Satul Bercy în ziua de Paști

Ziua de Paști era doar în sufletul meu! În Apus, Paștele s-a sărbătorit duminica trecută iar acum multă lume este deja în vacanță, pe undeva…Mesajele pe care le primeam din țară, fotografiile cu ouă și cozonaci de pe Facebook, îmi alinau un pic singurătatea…

Nu i-am mărturisit lui Mohamed nostalgiile mele (căci și el are destule, pe care eu nu i le pot alina…) I-am spus că sunt dispusă să merg unde vrea el; soarele amestecat cu ploaia ne va face numai bine! Am plecat spre Bercy.

Bercy este un cartier din sud-estul Parisului, pe malul Senei. Odinioară era un cartier popular cu mare trafic comercial: aici se descărcau mărfurile care erau aduse pe Sena, mai ales vinul din Burgundia.

Paul Cezanne, „Sena la Bercy

Butoaiele cu vin erau purtate cu un tren de mărfuri și apoi depozitate.

In zilele noastre și încă din anii ’80, cartierul a fost transformat: s-a construit un mare Palat pentru Sport și pentru concerte: Paris-Bercy. Apoi s-a creat noua clădire a Ministerului de finanțe, supranumit „Le Paquebot„, „Nava”. (Am citit de curând o carte scrisă de Marion L’Hour și Frederic Says, „În infernul de la Bercy”, „această casă care te face să devii nebun”!)

„Le Paquebot”

Cei ce vor să se plimbe liniștiți prin cartierul Bercy se îndreaptă însă spre Bercy-Sat, cunoscut sub numele de Cour Saint-Emilion. Acesta este cartierul de depozite de vin de altădată, care de prin anii 2000 s-a transformat într-un foarte chic cartier comercial: magazine, restaurante, muzicieni de stradă și bineînțeles, zonă pietonală. Șinele de tren au rămas numai ca vestigii ale unui alt veac…

La Cour Saint-Emilion

In depărtare, unde se sfârșește aleea, se vede un bloc de locuințe: chiar acolo locuiește Maria, nepoata mea și Jerome, logodnicul ei. Azi ei nu erau acasă, așa că nu am avut bucuria să îi vedem.

Alături de străduța aceasta, „La Cour Saint-Emilion„, de obicei foarte animată, se află Parcul Bercy. Este un parc compus din trei grădini, iar trecerea de la prima spre a doua se face prin două pasarele care sunt arcuite deasupra străzii Joseph-Kessel.

Grădinile acestea sunt variate și vii căci, pe lângă peluze de iarbă și cortine de flori, parcul este deschis școlarilor pentru activități botanice: gradină de legume pedagogică, viță de vie, grădină de trandafiri etc.

Astăzi parcul era foarte liniștit. Cum spuneam, elevii sunt în vacanță și era duminică…

Fie ca pacea și bucuria pascală să consoleze și să întărească speranțele noastre – în fiecare zi…

Azi și ieri

octaviazaharia Vezi tot →

Privesc viata ! Unde ne duce ? Spre cei dragi!

3 comentarii Lasă un comentariu

Lasă un răspuns la Vasile Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: