Satul Bercy în ziua de Paști

Ziua de Paști era doar în sufletul meu! În Apus, Paștele s-a sărbătorit duminica trecută iar acum multă lume este deja în vacanță, pe undeva…Mesajele pe care le primeam din țară, fotografiile cu ouă și cozonaci de pe Facebook, îmi alinau un pic singurătatea…

Nu i-am mărturisit lui Mohamed nostalgiile mele (căci și el are destule, pe care eu nu i le pot alina…) I-am spus că sunt dispusă să merg unde vrea el; soarele amestecat cu ploaia ne va face numai bine! Am plecat spre Bercy.

Bercy este un cartier din sud-estul Parisului, pe malul Senei. Odinioară era un cartier popular cu mare trafic comercial: aici se descărcau mărfurile care erau aduse pe Sena, mai ales vinul din Burgundia.

Paul Cezanne, „Sena la Bercy

Butoaiele cu vin erau purtate cu un tren de mărfuri și apoi depozitat.

In zilele noastre și încă din anii ’80, cartierul a fost transformat: s-a construit un mare Palat pentru Sport și pentru concerte: Paris-Bercy. Apoi s-a creat noua clădire a Ministerului de finanțe, supranumit „Le Paquebot„, „Nava”. (Am citit de curând o carte scrisă de Marion L’Hour și Frederic Says, „În infernul de la Bercy”, „această casă care te face să devii nebun”!)

„Le Paquebot”

Cei ce vor să se plimbe liniștiți prin cartierul Bercy se îndreaptă însă spre Bercy-Sat, cunoscut sub numele de Cour Saint-Emilion. Acesta este cartierul de depozite de vin de altădată, care de prin anii 2000 s-a transformat într-un foarte chic cartier comercial: magazine, restaurante, muzicieni de stradă și bineînțeles, zonă pietonală. Șinele de tren au rămas numai ca vestigii ale unui alt veac…

La Cour Saint-Emilion

In depărtare, unde se sfârșește aleea, se vede un bloc de locuințe: chiar acolo locuiește Maria, nepoata mea și Jerome, logodnicul ei. Azi ei nu erau acasă, așa că nu am avut bucuria să îi vedem.

Alături de străduța aceasta, „La Cour Saint-Emilion„, de obicei foarte animată, se află Parcul Bercy. Este un parc compus din trei grădini, iar trecerea de la prima spre a doua se face prin două pasarele care sunt arcuite deasupra străzii Joseph-Kessel.

Grădinile acestea sunt variate și vii căci, pe lângă peluze de iarbă și cortine de flori, parcul este deschis școlarilor pentru activități botanice: gradină de legume pedagogică, viță de vie, grădină de trandafiri etc.

Grădina pedagogică

Astăzi parcul era foarte liniștit. Cum spuneam, elevii sunt în vacanță și era duminică…

In Parcul Bercy, în ziua de Paști (2019)

Cititorii mei au înțeles că invitația mea de a împărtăși cu ei nostalgia și balansarea noastră liniștită prin cartierele Parisului în ziua de Paști nu mai este de actualitate anul acesta: a rămas numai povestirea…

În zilele acestea Parisul este închis plimbăreților, parcurile au lanțuri la poartă, școlarii se află în casele lor în fața televizoarelor sau tabletelor, iar bisericile sunt pustii…

Cette image a un attribut alt vide ; le nom du fichier est img-9560.jpg
Bazilica Sfântul Petru la Roma, în ziua de Paști 2020

Dar, cum timpul avansează cu noutățile lui, astfel că azi este diferit de ieri, atmosfera de vid și îngrijorare care se scurge din paragraful precedent nu mai este nici ea de actualitate: o adăugasem în ziua de Vinerea mare, atunci când moartea și ne-consolarea păreau că au pus stăpânire chiar pe Fiul lui Dumnezeu.

Azi este ziua de Paști, biruința asupra morții: plinătatea speranței, a bucuriei, a păcii este cu noi. Bisericile erau pline nu numai de rugăciunile și cântările preoților: noi, Biserica lui Cristos, eram prezenți și uniți în aceeași rugăciune și speranță a Învierii. Prin bogăția de ceremonii și slujbe din aceste timpuri pascale transmise la televiziune, pe internet și accesibile tuturor credincioșilor – și mie însămi, departe de țară-, Biserica a confirmat cu credință promisiunea lui Cristos: „Nu va voi lăsa orfani”…

Adriana Dinu - Pictură pe Sticlă - Publications | Facebook
pictură pe sticlă

Azi și ieri

octaviazaharia Vezi tot →

Privesc viata ! Unde ne duce ? Spre cei dragi!

2 comentarii Lasă un comentariu

Lasă un răspuns la maria Emanuela Zaharia Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: